12 aprilie 2011, 15:45 views 7782
Înapoi views 7783 Vizualizări
Donici Alexandru   | Fabulă

Lupul şi lupuşorul

Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,
De este vrednic el în breasla părintească,

L-au fost trimis odată
La margine să vadă:

Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?
Şi nu cumva ar fi vreun prilej uşor,

Măcar cam cu păcat,
Să capete vânat?

S-au dus şi au venit flămândul lupuşor,
Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă:
Cole sub deal se pasc mulţime de oi grasă;
Putem întru ales vreuna să luăm

Şi să mâncăm."
— Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat?
Bătrânul lup au întrebat.
— Păstorul, precum spun,
E deşteptat şi bun,

Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi şi puţintei,
Nu-i grijă despre ei.
— De este chiar aşa, eu tot nu mă unesc
La turmă să pornesc —
Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost,
Apoi el câini mişei nu ţine.
Să mergem noi mai bine

Pe unde eu am fost,
Şi ştiu că sunt câini mulţi, dar e păstorul prost.
Iar unde e păstorul de nimică,
Nici câinii nu-s de frică.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1495
Populația:
2483 locuitori

Hîrtopul Mare este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hîrtopul Mic și Hîrtopul Mare. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Criuleni și la 31 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2483 de oameni. Satul Hîrtopul Mare a fost menționat documentar în anul 1495.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.