|
In memoriam Constantin Stere
Astăzi se împlinesc 88 de ani de la trecerea în neființă a lui Constantin Stere, om politic, savant şi scriitor moldoven. Născut la 1 iunie 1865 la Ciripcău, după alte date la Horodişte, judeţul Soroca într-o familie de boieri din Basarabia. Constantin Stere a desfășurat o amplă activitate politică. Fondator, împreună cu G. Ibrăileanu, P. Bujor, M. Sadoveanu, al revistei „Viaţa românească" (1906). Deputat în Sfatul Ţării şi în Parlamentul României.
Învaţă la Liceul nobilimii din Chișinău; aici aderă la mişcarea narodnicistă din Rusia, în ultimul an de liceu fiind arestat pentru activitatea revoluţionară. Condamnat la mai mulţi ani de detenţie, este exilat în Siberia (1886-1892). Un timp Stere se află dincolo de cercul polar. După ispăşirea pedepsei, revine în Moldova de Est, apoi, prin cunoştinţele părintelui său, Stere Egor Stepanovici, obţine un paşaport pentru străinătate, trece frontiera şi ajunge la Iaşi, unde are susţinerea şi ajutorul socialistului Ion Nădejde, cu care a corespondat în timpul exilului siberian. Urmează cursurile la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Devine ulterior profesor de drept constituţional şi chiar rector al acestei prestigioase instituţii de învăţământ din România.
Este autorul romanului-fluviu „În preajma revoluţiei (opt volume), pe care C. Stere îl scrie după ce părăseşte viaţa politică, retras la moşia sa de la Bucov, judeţul Prahova. Memoria fenomenală a lui C. Stere, dublată de calităţile de narator şi de un talent literar de excepţie, dar şi forţa de muncă i-au permis să realizeze o operă durabilă în timp. Cele peste 2500 de pagini au fost dictate secretarului său L. Leoveanu din 1931 pînă în 1936, anul decesului său. Al 9-lea volum, schiţat de C. Stere, rămîne nefinisat. G. Călinescu compara această uriaşă frescă literară cu „Le Rouge et le Noir” („Roşu şi Negru” de Stendhal). Autorul descrie cu o măiestrie de invidiat frumuseţea peisajelor de la ţară, apa strălucitoare a Nistrului, cîmpiile, muncile cîmpului, plugăritul, secerişul, ocupaţiile ţăranilor din zori şi pînă-n noapte, moravurile şi obiceiurile oamenilor de la ţară, scene tipice ale satului de la Nistru, îmbinînd elementul fantastic cu cel real, umorul cu fina ironie. „În preajma revoluţiei” a fost comparat de unii critici cu „Război şi Pace” al lui Lev Tolstoi, prezentînd o experienţă unică în spaţiul literar dintre Carpaţi şi mare. „În preajma revoluţiei” rămîne o operă de mare valoare prin frumuseţea scrisului şi prin bogăţia materialului documentar-memorialistic, cuprinzînd mai multe decenii de viaţă socială, politică şi culturală. Prin acest roman C. Stere a lăsat contemporanilor şi urmaşilor mărturia zbuciumului unei vieţi excepţionale, romanul rămînînd un monument al literaturii moldoveneşti.
Constantin Stere se stinge din viață la 26 iunie 1936 pe moșia sa de la Bucov, în România.
- Ambasadorul s-a adresat cu un avertisment important pentru cetățenii moldoveni din Israel
- În weekendul 21-22 septembrie, Škoda Moldova și Daac Hermes au organizat un eveniment special dedica…
- Compania Viorica Cosmetic, tot mai competitivă pe piața UE ©
- DAAC Hermes a prezentat premiere auto impresionante la Arena Auto Fest 2024 ©
- Moscovici: Amatorii de muzică bună vor avea parte de un concert de excepție la Chișinău, pe 14 septe…
- DAAC Hermes: Premiere exclusive la Arena Auto Fest 2024 ©
- Căutarea cu detectorul de metale: un hobby captivant cu o profunzime istorică
- Hyperborea pe Peninsula Kola (+Foto)
- Amintiri din copilărie
- Globalizarea: proces natural sau o posibilitate alternativă de fragmentare?
- 9 fotografii extrem de amuzante cu animale dintr-un concurs de fotografie umoristică
- Moșia familiei ca multiplicator creativ: o abordare științifică a dezvoltării durabile
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1813
- Populația:
- 1931 locuitori
Aluniş este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Aluniş este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, este situat la 20 km de oraşul Rîşcani şi la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1931 de oameni. Satul Aluniș a fost menționat documentar în anul 1813.
Comentarii
(0)