Copilului de pieptănat
Neneaca pieptene din târg au cumpărat.
Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

Ce piepten bunişor!
Cum merge de uşor!

Mai bine de un ceas
El perişorul său prin pieptene au tras
Şi mulţămit deplin neneacăi au rămas.

Apoi s-au pus la carte,
Au învăţat frumos,
Din buchi a opta parte;

Şi iar la pieptene degrabă s-au întors.
După aceasta dând de alte jucării,
Copilul au făcut prea multe nebunii
Şi părul de pe cap de tot şi-au încâlcit.
Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească,
Dar pieptenul era prin casă zăhăit;
Şi el ţipa, răcnea, acela să-i găsească!
O fată, de sub pat, degrabă l-au şi scos,

Dar numai ce folos!
Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,
Copilul de dureri au şi strigat cu plâns:

— Ce piepten îndrăcit!
Iar pieptenul au zis:

— Eu tot acelaşi sunt; ţi-e părul încâlcit.

Copilul însă, supărat
Pe favoritul său,
L-au dat într-un pârău:

Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

Văzut-am eu
În veacul meu

Că oamenii aşa cu adevărul fac.
Cât cugetu-i curat,
El nouă este drag;
Iar cum pe cuget ai pătat,

Apoi de adevăr îndat' te-ai depărtat
Şi, ca copiii, noi de pieptănat fugim

Când capul ne-ncâlcim.