07 aprilie 2011, 15:18 views 8078
Înapoi views 8079 Vizualizări
Alecsandri Vasile   | Poezie

Zilele Babii

Baladă

I

Cât au fost iarna de lungă
Au ţinut soarele strâns
Sub al ei cojoc încins,
Crivăţul să nu-l ajungă,
Nici să fie-n faţă nins.

Iară sora ei mezină,
Dochia, l-au îndrăgit
Şi la rându-i a vrăjit
Să atragă-a lui lumină
Lângă sânul ei zbârcit.

Şi sub cortul ei de gheaţă
Unde tremură mereu
Ţine-acum odorul său,
Dulcele izvor de viaţă,
Zâmbetul lui Dumnezeu.

Îl sărută, îl desmeardă
Ziua, noaptea, nencetat,
Ca pe-un mire descântat,
Şi se teme să nu-l peardă
De la ochiu-i degerat.

Bietul soare-n fărmecare
Perde lustru-i aurit
Sub răsuflul ei cumplit.
El pe lume nu mai are
Nici apus, nici răsărit.

Iar în lipsa lui, pământul
Zace-n triste amorţiri,
Bântuit de vijăliri,
Căci ferească Domnul sfântul
De-ale Babelor iubiri!

La răsuflul lor deodată
Tot ce-i verde, înflorit,
Cade, moare vestezit.
Turba lor e nempăcată,
Dorul lor neîmblânzit.

Ele ştiu să-ncurce firul
Feţi-frumoşilor, pe plac.
Ştiu să schimbe pentru leac
Chiar în brustur trandafirul
Şi stigleţu-n liliac...

II

Iată, mări, însă iată
Că-ntr-o zi, spre răsărit,
Mândrul soare au zărit
O frumoasă, vie fată
Pe un plai reînverzit.

Era dulcea Primavară,
Rumioară ca un frag,
Scump odor şi lumei drag,
Care-acum ieşise-afară
Dinlăuntrul unui fag.

Brânduşică zâmbitoare
Şi cu mersul leganat
Pe sub ceriu-nseninat,
Ea părea aşteptătoare
De un mire mult visat,

Căci pe inima-i fecioară
Purta-n sânu-i mii de flori,
Ş-adăsta-n ferbinţi fiori
Să închine-a ei comoară
Împăratului din ziori.

Cum o vede, se aprinde
Soarele rentinerit.
Zboară-n ceriul părăsit
Şi cu razele-i cuprinde
Tânărul odor iubit.

Pe loc, omul renviază,
Apa curge şopotind,
cuibul râde, ciripind,
Lumea se desmormântează
Şi renaşte înflorind.

Iară Baba prin răstoace
Ca o ciumă alergând,
Vaietându-se, plângând,
Scutură-ale ei cojoace
Când în ploaie, când ningând.

În bordei, în casă,-n şatră
Ea pătrunde şuierând,
Inimele-nfiorând.
Spulberă cenuşa-n vatră,
Apoi iese-n câmp urlând.

III

Ea furtunele stârneşte,
Întinzând pe câmpul gol
Al troienilor nămol.
Prin văzduh o cârâieşte
De corbi negri negrul stol.

Ea din fugă se anină
De sărmanii călători
Îngheţaţi, rătăcitori.
Smulge tufe din tulpină
Şi le-azvârle până-n nori.

Ea pe vite le chirceşte
Şi grăuntele de an
Încolţit îl seacă-n lan,
Şi cocorii rătăceşte
Pe cerescul ocean.

Nouă nopţi şi nouă zile
Din suspin ea naşte vânt
Şi blăstemuri din cuvânt,
Vrând pe orişice copile
Să le-ascundă sub pământ.

Lumea tremură şi zice:
„Babă, strechie de dor!
Duce-te-ai într-un picior
Valvârtej de pe aice
Până-n iadul arzător!

Duce-te-ai în cale oarbă
Alungată de-un cocoş,
Până-n fund la Mărul-Roş,
Şi pământul să te soarbă
Fără giulgiu, fără coş!”

Baba cată sus, la soare,
Ea îl vede zâmbitor
Lângă scumpul ei odor.
Ţipă, cade-n loc şi moare
Pân' la anul viitor!...

Veselie, renviere!
Mugurii se dezvelesc.
Gândăceii se ivesc.
Roiurile-adună miere,
Inimile se pândesc!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1822
Populația:
327 locuitori

Curtoaia este un sat din cadrul comunei Condrăteşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 327 de oameni. Satul Curtoaia a fost menționat documentar în anul 1822.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.