Foto: crestinortodox.ro

Mănăstirea Slatina a fost construită între anii 1553-1558 în satul Slatina (județul Suceava) de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Biserica mănăstirii are hramul „Schimbarea la Față”. Mănăstirea Slatina este prima mare ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi se află în apropiere de Fălticeni. Legenda spune că aici trăia un sihastru cu numele Pahomie, care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Alexandru Lăpuşneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creştea un paltin. Numele Mănăstirii Slatina provine de la un izvor cu apă sărată (slatină) aflat în apropiere, care a secat în timp.

Într-o cronică a lui Grigore Ureche se menţionează că biserica a fost sfințită la data de 14 octombrie 1558 ce către mitropolitul Grigorie Roșca cu sobor de 116 preoți și diaconi.

Biserica „Schimbarea la faţă” a fost construită dupa modelul Mănăstirii Probota, de meșteri locali și din Transilvania, dar dimensiunile sale au fost mărite, fiind cea mai mare biserică din Moldova pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Ea urmează forma bisericilor moldovene timpurii, dar este mai simplă: nu există abside rotunde pe fațadele sudică și nordică. După sfințirea bisericii, s-au clădit în următorii ani casa domnească, chiliile călugărești, zidurile împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colțuri. Mănăstirea Slatina a fost astfel fortificată.

Incinta Mănăstirii Slatina are formă patrulateră, neregulată. Zidurile împrejmuitoare făcute din bolovani de râu, cu stânci de legătură la colţuri, au metereze şi drum de strajă. La cele patru colţuri s-au plasat bastioane, ceea ce arată că Mănăstirea Slatina era destinată pentru adăpost, rezistenţă şi apărare.

Biserica mănăstirii Slatina, de mari proporţii, are plan triconc alungit, cu pridvorul închis. Pictura nu este cea originală. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, prezintă pe Alexandru Lăpuşneanu cu familia.

În biserică se pătrunde prin cele două uşi ale pridvorului, dispuse la sud şi la nord. Potrivit tradiţiei arhitecturii moldoveneşti, spaţiul interior este împărţit în pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar. Pridvorul este acoperit de o boltă semicilindrică, fiind luminat de trei ferestre cu ancadramente de influenţă gotică. Deasupra naosului se află turla. Altarul spaţios, are nişe în ambele părţi. Întreaga arhitectură a Slatinei dovedeşte ca mănăstirea a fost construită după regulile arhitecturii Renaşterii, cu o ordine clară şi o anume dispunere a detaliilor.

Splendoarea Mănăstirii Slatina - curte princiară, a avut de suferit după moartea ctitorului. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea, timp de un veac, frecventele războaie, jafuri, incendii au dus la distrugerea, apoi la părăsirea mănăstirii vreme de patruzeci de ani. La începutul secolului al XIX-lea viaţa monahală a fost reluată şi a început restaurarea. În anul 1821, în timpul mișcării eteriste, mănăstirea a fost incendiată şi în mare parte darîmată. Munca de restaurare a fost reluată în 1823. S-a refăcut acoperişul chiliilor şi al turlelor (în stilul baroc rus), iar reşedinţa princiară a suferit importante transformări. Episcopul Veniamin Costache adaugă o construcţie deasupra chiliilor din partea estică şi un frumos portic cu coloane în stil neoclasic, la fel şi balcoane în partea nordică.

Mănăstirea Slatina a îndeplinit rolul de necropolă domnească, aici aflîndu-se mormintele domnitorului Alexandru Lăpușneanu, al doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareș) și ale celor două fiice, Teofana şi Teodora cu lespezi funerare frumos ornamentate şi inscripţionate.

Prin valoarea sa arhitectonică Mănăstirea Slatina se plasează în rîndul marilor ansambluri monastice ale Moldovei medievale.

Mănăstirea Slatina - album foto