Foto: wikimedia.org

Mănăstirea Galata din Iași este o mănăstire de maici, ctitorită la sfîrșitul secolului al XVI-lea de către domnitorul Petru Șchiopul în partea de vest a orașului, pe un promontoriu care oferă o privelişte încîntătoare asupra întregului oraş.

Tradiţia spune că mănăstirea a primit numele, de la ctitorul ei, după cartierul omonim din Constantinopol, Galata, unde rezidau domnii moldoveni atunci cînd mergeau la Poartă să primească firmanul de domnie.

Biserica mănăstirii, cu hramul „Înălţarea Domnului" şi „Sfîntul Apostol Iacob" a servit apoi ca model pentru Biserica Aroneanu (1594), Mănăstirea Dragomirna (1608-1609) şi Mănăstirea „Trei Ierarhi" (1639).

Înconjurată de un zid puternic, străjuită de un turn-clopotniţă impunător, biserica este singura clădire a Mănăstirii Galata care se păstrează în forma ei originală. A fost construită în a doua domnie a lui Petru Şchiopu, în anul 1582 şi sfinţită în 1584.

Sfîntul lăcaş este o excepţională realizare arhitectonică, novatoare pentru acea perioadă, rod al sintezei între elementele tradiţionale moldoveneşti, care domină, şi influenţe de factură bizantino-valahă. Astfel, acestei biserici îi sunt caracteristice elemente arhitectonice care nu se mai întîlnesc în Moldova de pînă atunci: înlocuirea peretelui dintre gropniţă şi naos cu trei arcade susţinute de coloane, apariţia turlei secundare peste pronaos, brîul median care împarte faţada în două părţi egale, iluminarea absidelor cu trei ferestre.

Prima biserică a mănăstirii, a „Galatei de vale" a fost construită pe un teren nepotrivit, undeva "sub deal". Deoarece temelia a fost așezată într-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurtă vreme. Ca urmare a dărîmării primei biserici la puțin timp după ridicare, domnitorul a ctitorit o a doua biserică pe un deal din apropierea orașului.

De la biserica „din vale" a rămas clopotul care poartă inscripţia 7087 (1579) luna lui martie 25. Acesta are o formă deosebită şi este decorat în trei registre, al treilea avînd un desen cu capete de bour. Clopotul se păstrează şi azi în curtea actualei mănăstiri.

Odată cu biserica a fost construit şi corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreţia, ca locuinţă pentru stareţ, trapeza, bucătaria şi arhondaricul pentru cazarea oaspeţilor. Încă de la început Petru Şchiopu a dăruit mănăstirii valoroase odoare, obiecte de cult, veşminte şi a înzestrat-o cu sate şi domenii.

Zidul de piatră ce înconjoară Galata s-a construit începînd din anul 1735, iar partea superioară a turnului-clopotniţă s-a adăugat în vremea lui Mihail Sturzda.

La început, mănăstirea a fost reşedinţă domnească, unde domnul îşi petrecea timpul liber sau îşi adăpostea familia domnească în timpul epidemiilor, al războaielor şi răscoalelor. Casa a suferit mai multe modificări arhitectonice de-a lungul timpului.

Restaurată, vechea casă domnească adăposteşte astăzi, pe lîngă paraclisul „Sf. Ap. Iacov", şi muzeul mănăstirii, unde pot fi admirate exponate de o deosebită frumuseţe şi valoare artistică. Aici pelerinul poate admira şi celebrul „roşu de Galata", într-un fragment din vechea frescă a mănăstirii. De asemenea, aceeaşi clădire adăposteşte şi atelierul de croitorie şi broderie al maicilor.

După anul 1735 au fost refăcute şi zidurile din incintă, astăzi fiind fără turnurile de apărare. Incendiul din 19 octombrie 1762 a distrus iconostasul, mobilierul şi obiectele de cult.

La 23 iulie 1765, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a poruncit egumenului Galatei să dărîme din temelie vechile case domneşti aflate în stadiu avansat de degradare. În anul 1799, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit la Galata curţi cu două rînduri de case şi palatul, care servea ca loc de petrecere a verii pentru domnitor şi boierii săi. Incendiul din anul 1814 a distrus iarăşi casele domneşti, pînă în anul 1874 rămînînd numai bucăţi de zidărie. Palatul a fost refăcut de Ruxandra, sora lui Mihail Sturdza, adăugînd şi mai multe case mici, dar frumoase, în care a locuit pînă la sfîrşitul vieţii.

În timpul revoluţiei de la 1821, generalul Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a avut o vreme cartierul general în Mănăstirea Galata.

Ulterior, palatul şi clădirile ei au fost folosite ca închisoare militară pînă în anul 1923. De altfel, mănăstirea începuse să treacă printr-o perioadă dificilă după anul 1618, cînd Radu Mihnea a închinat-o Sfîntului Mormînt la Ierusalim, egumenii şi călugării fiind după această dată grecii, care, la plecare, au luat cu ei manuscrise şi odoare de mare valoare.

La origine, biserica Mănăstirii Galata a avut fresce exterioare care au fost ruinate în timp. Fragmentele de frescă descoperite cu prilejul restaurării bisericii au dovedit că la repictarea lăcaşului, în secolul al XIX-lea, zugravii au încercat să imite pictura iniţială, fără însă a reuşi să o şi egaleze.

Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată parțial în interior în frescă la începutul secolului al XVII-lea. Pictura originalăs-a degradat în timp şi în special din cauza incendiului din anul 1762.

Casa Domnească adăposteşte în momentul de faţă şi muzeul mănăstirii, cu documente sau mărturii vii ale istoriei lăcaşului. Aceasta cuprinde obiecte vechi de cult, copii fotografice ale documentelor referitoare la trecutul ei istoric, stampe vechi, portrete ale familiei ctitorului şi ale domnilor Moldovei care au avut legături cu mănăstirea, portrete ale mitropoliţilor Anastasie Crimca, Dosoftei, Veniamin Costachi etc.

De asemenea, printre exponatele muzeului se găsesc şi peceţile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului şi Huşilor din 1650, a Rădăuţilor, precum şi hărţi ale Iaşului din secolul al XVIII-lea sau pecetea oraşului Iaşi din 1652.

Mănăstirea Galata - album foto