Foto: stefancelmare.ro

Mănăstirea Dobrovăț este o mănăstire de călugări amplasată în satul Dobrovăț-Ruși din comuna Dobrovăț (județul Iași) și este ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de finalizarea construcției. Mănăstirea se află la o distanță de 25 de kilometri sud-est de Iași și la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pîrîului Dobrovăț.

Alegerea acestui loc pentru mănăstire nu este întîmplătoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenţa pe valea Dobrovăţului, în satul Călugăreni, a unui schit a lui Giurgiu Călugărul cu hramul „Schimbarea la Faţă" şi a unei mănăstiri de la obîrşia Dobrovăţului. Biserica Mănăstirii Dobrovăţ a început să fie construită în ziua de 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în anul 1504, după moartea lui Ştefan cel Mare. Pisania domnească, scrisă în limba slavonă, pe o lespede grea de piatră, şi aşezată în dreapta uşii de intrare, mărturiseşte: „Bine cinstitorul Domn Io Ştefan voievod, cu mila Lui Dumnezeu domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a înălţat acest hram cu numele Pogorîrea Sfîntului Duh, care a început a se zidi la anul 7011 (1503), luna lui april, în 27 zile, şi s-a săvîrşit în anul 7012 (1504) al domniei lui".

Biserica a fost ridicată din piatră, restul lucrărilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai tîrziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rareş. A fost prădată de tătari în 1658, iar familia Racoviţă a aşezat în naos şapte pietre funerare cu chenare şi inscripţii, între 1664-1685. După luptele din septembrie 1739 dintre trupele ruse, turci şi tătari, mănăstirea a fost prădată, luîndu-i-se toată averea şi lucrurile străine adăpostite aici. Prejudicii mari au fost aduse şi de mişcarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 să fie sărăcită complet, între 1865-1900 ajunge „vestita puşcărie de la Dubrovăţ", apoi, după 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, după care şcoala de agricultură pînă în 1930.

A fost reînfiinţată prin decret regal la 14 mai 1913, dar din cauza existenţei şcolii de agricultură a putut să fie populată de călugări abia în 1930. Din 1930 pînă în 1948 a existat aici o obşte de călugări, după care este din nou folosită drept şcoală pînă în 1970 şi apoi pînă în 1990 ca biserică de mir. După 1990 îşi redobîndeşte destinaţia iniţială de aşezămînt monahal, obşte de maici pînă în 1991, iar din 1992 obşte de călugări. În anul 2004, a fost amplasat în incinta mănăstirii un bust de bronz al lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

Înfăţişarea de astăzi a bisericii este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfăşurat în 1970, prin care i s-a dat monumentului înfăţişarea sa originală din epoca ştefaniană. Ansamblul mănăstirii, aşa cum este astăzi, cuprinde: biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, o bisericuţă mai mică construită pe ruinele unui paraclis realizat de domnul Simion Movilă în 1607 pentru înhumarea fiului său Pavel, turnul clopotniţă construit în 1743, zidul de incintă şi clădirea care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor.

Valoarea cea mai mare a complexului monahal o are Biserica „Pogorîrea Sfîntului Duh", construcţie monumentală, ridicată din piatră şi cărămidă, în stil moldovenesc. Biserica este formată din patru încăperi: pronaos, gropniță, naos și altar și nu are pridvor, intrarea făcîndu-se direct în pronaos. În construcția sa se observă prezența mai multor elemente de stil gotic cum ar fi contraforturile, ancadramente de ferestre și uși etc. După particularităţile de construcţie, se crede că meşterii sînt cei care au ridicat şi biserica din satul Arbore. Fără turla şi abside laterale, biserica are coloane de piatră în naos şi în pronaosul boltit. În exterior, zidurile sunt întărite cu trei contraforturi pe fiecare latură. Pronaosul este luminat de două ferestre mari, în arc frînt.

În anul 1851, bolţile naosului şi pronaosului au fost sparte pentru a permite construcţia unor turle, iar în gropniţa s-a construit o turlă falsă, din lemn, tencuită. Cu prilejul restaurării din anii 1974-1976 însă, turlele au fost înlăturate şi biserica a fost acoperită cu învelitoare din tablă de cupru.

Pietrele funerare din camera mormintelor mărturisesc statutul de gropniţa domnească a bisericii. Aici se găseşte mormîntul doamnei Nastasia, soţia lui Bogdan al III-lea, pe care stă scrisă următoarea inscripţie slavonă: „Această piatră e făcută şi împodobită de binecredinciosul şi de Hristos iubitorul, Io Bogdan voevod, doamnei lui, Nastasia şi s-a strămutat în ea în zilele lui, la 7021 (1512) luna lui octombrie 14 la veşnicele locuri". Pictura a fost executată în anul 1529, atît în interior, cît și în exterior în timpul primei domnii a lui Petru Rareş, de o echipă de meşteri anonimi. Pictura din naos este considerata cea mai frumoasa din Moldova. Din pictura exterioara mai exista doar doua fragmente.

În 1651, în timpul domnitorului Vasile Lupu, mănăstirea a fost închinată Mănăstirii Zografu, de la Muntele Athos, pînă in 1863, cînd s-a realizat secularizarea averilor mănăstirești, din ordinul domnitorului Al. I. Cuza.

Multe dintre odoare sînt astăzi în patrimoniul altor lăcașuri de cult sau instituții din străinătate. În 1860, un stareț grec a trimis toate documentele din arhivă și tot ce era mai important la Muntele Athos. Există cărți de slujbă, din timpul lui Ștefan cel Mare, la Academia Română din București și la Mănăstirea Rila din Bulgaria, o Psaltire de la 1830, păstrată la un muzeu din Moscova, un epitaf și un epitrahil din timpul lui Ștefan cel Mare, la Muzeul Național de Arte din București.