Dimitrie Rodin ‒ sculptor şi creator al parcului din s. Cioburciu (Ciobruci)
În timp ce lucram asupra publicaţiei despre parcul din satul Cioburciu (Ciobruci) a trebuit să ne întîlnim cu anumiţi oameni, care ne-au împărtășit informațiile despre istoria creării parcului și despre autorul ei, Dimitrie Rodin. Am vorbit cu președintele Сonsiliului Sătesc din localitate ‒ Vasile Ivanov, cu directorul Casei de Cultură a satului ‒ Galeliuc Nicolae, cu un pictor local și fiica lui D. Rodin ‒ Ludmila Jocot.
Ludmila a fost acea, care ne-a oferit materiale valoroase și rare privind istoria creării parcului, Casei de Cultură, precum și o serie de fotografii vechi, inclusiv şi din arhiva familiei sculptorului. Aducem tuturor acestor oameni mulţumirile noastre sincere pentru ajutorul acordat.
Cel mai important lucru pe care l-am realizat după publicarea materialului despre parc, a fost conştientizarea faptului, că personalitatea autorului parcului este neordinară și prezintă interes nu numai în calitate de creator al parcului. Dimitrie Rodin a fost o persoană neobișnuită, talentată şi creativă, care a știut să însufleţească cu ideile sale şi alţi oameni într-atît, încît aceştia să-l ajute la realizarea lor. Iar contribuția lui la dezvoltarea satului este de neprețuit.
În urma unei scurte conversații cu actualul pictor al Casei de Cultură, care a lucrat cu D. Rodin, pe parcursul a mai mulţi ani, am auzit o fraza care explică multe ‒ totul aici se învîrtea în jurul lui. Fiica Dlui Ludmila ne povestea, cum întreg satul lucra la crearea parcului rural cu pasiune și entuziasm, dar mai ales dezinteresat și fără nici o constrîngere. Tot ea ne-a istorisit cum îi influenţa tatăl său pe toți acei oameni, dar şi pe ea şi întreaga lor familie prin însăşi făptura sa, modul lui de a gîndi şi a se comporta. Am rămas plăcut surprinşi, conversînd cu toţi aceşti oameni, de faptul cum vorbeau ei despre colegul, ruda, consăteanul său. Vorbeau astfel de parcă ar fi fost în viaţă, deşi au trecut deja 13 de ani de la moartea sa.
Scurtă notă biografică despre Dimitrie Rodin
Născut la 3 iunie 1919 în satul Prianzerki, regiunea Penza, Rusia ‒ decedat la 5 iulie 1999 în satul Cioburciu (Ciobruci).
În anul 1938 a absolvit Colegiul de Artă din or. Rostov, alte studii în domeniul artelor plastice nu a făcut. În anul 1939 s-a înrolat în armată. A luptat pe parcursul întregului război în calitate de soldat al batalionului de genişti, s-a demobilizat în anul 1948. În același an a întîlnit-o la gară pe viitoarea sa soţie ‒ Valentina, nunta lor a avut loc în anul 1949. Au trăit împreună 50 de ani, pînă la moartea sa. Au avut doi fii, ambii au murit relativ tineri și o fiică, Ludmila, care a moștenit casa părintească şi care are grijă de ea.
În anul 1952 el vine la Tiraspol, unde lucrează într-un atelier de pictură, fiind observat aici de către arhitectul-șef V. Aleksandrov. Dlui a fost cel, care l-a recomandat Cîrmuirii colhozului din satul Cioburciu, cînd acolo începea construcția Casei de Cultură.
Dimitrie Rodin a sosit la Cioburciu chiar la finele anului 1953, ca să se mute curînd cu traiul definitiv aici. Cu propriile mîini a construit casa, a sădit mini-parcul, l-a amenajat cu iazuri, havuzuri, podeţe. Acest mini-parc a devenit prototipul viitorului parc rural. Datorită lui Rodin, proiectul Casei de Cultură, care începuse să se construiască a fost reproiectat radical, invitîndu-se un arhitect cu experiență. Iar Dimitrie Rodin s-a apucat personal să amenajeze frontonul şi interiorul Casei de Cultură. Ca rezultat, acest centru de cultură a devenit unul dintre cele mai bune din republică (pe atunci RSSM), fiind menţionat cu premii și distincţii și nu doar pentru aspectul său arhitectural și artistic, ci și pentru activitățile sale culturale, numeroasele colective artistice, care au devenit cunoscute departe de granițele Republicii Moldova.
Iar în anul 1958, Dimitrie Rodin s-a oferit să construiască în sat un parc, elaborînd şi proiectul. Însă, cînd urma să fie întărit de către diversele instanţe de partid, proiectul a fost respins, mai bine-zis, au fost făcute atîtea modificări ridicole, de tipul imensului „Deal al Comunismului” din centrul parcului, încît artistul s-a văzut nevoit să renunţe, iar parcul a rămas unul obişnuit şi impersonal ca multe alte parcuri de pe timpuri.
Aceasta e o faţetă a evenimentelor desfăşurate în jurul parcului. Iar cea interioară, ce ţine de gîndirea creatoare, care nu permite sufletului de artist să se odihnească, a continuat să se dezvolte încheindu-se cu experienţele din curtea casei sale. Iar în anul 1973, artistul, primind sprijinul noului președinte de colhoz, a început să-şi realizeze ideile în piatră și beton. Printre altele, piatră aproape că nici nu era, cu excepția cîtorva bolovani pitoreşti, împrăștiaţi prin parc. Totul a fost făcut din beton, pentru ceva mai mult pur şi simplu nu ajungeau mijloace. Ca rezultat spre începutul anilor '80 parcul s-a transformat completamente. Au fost umplute iazurile, au început să funcţioneze havuzurile, să şerpuiască de pe stînci cascadele, pe suprafaţa netedă a apei lacului au pornit în frumoasa lor alunecare lebedele, au înflorit nuferii și liliile de apă. Ce s-a întîmplat apoi, aţi aflat deja din publicaţia despre acest parc.
Iar Dimitrie Rodin a continuat să aibă grijă de roadele muncii sale, inventînd şi îmbunătățind mereu cîte ceva. Același lucru îl putem spune şi despre munca sa în calitate de pictor al Casei de Cultură. Dînsul lucra într-o clădire-anexă de pe lîngă Casa de Cultură, nu foarte mare ca dimensiuni, făcută special pentru el ‒ îi plăcea liniștea și pacea. După proiectele lui, la marginea parcului a apărut o estradă de vară și un cinematograf, un ring de dans. La începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, după proiectul lui Dmitri Rodin a fost construită o biserică mare și luminoasă, aceasta fiind şi ultima lucrare de proporţii în calitatea sa de pictor și sculptor. Sculptorul primea şi comenzi pentru busturile eroilor muncii, una dintre aceste lucrări o veţi vedea pe fotografie. Ca să fim sinceri, gama expresiilor sale creatoare a fost întotdeauna greu de definit în întregime din cauza vastităţii sale. Vom menţiona doar, că nu a existat vreun eveniment cultural, vreo festivitate, aniversare, la care să nu fi luat parte şi Dlui cu talentul și imaginația sa.
Trebuie să vă mai spunem, că D. Rodin nu a făcut parte din nici o uniune de creaţie din republică, cel puțin nu am găsit numele său nici în lista Uniunii Arhitecților, nici în cea a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova și Rusia. Însă, pentru munca sa, Dlui a fost distins cu titlul de „Lucrător Emerit al Culturii” din RSSM. Acest titlu de obicei, se acorda directorilor Caselor de Cultură, conducătorilor ansamblurilor artistice de amatori etc.
După cum reiese din cuvintele fiicei artistului, tatăl său nu a fost niciodată interesat de premiile oficiale, era total indiferent față de orice distincţii, bani, faimă. Întreaga sa viață şi-a cizelat cunoştinţele, învăţînd mereu, citea foarte mult, era bine versat nu numai în sfera artelor, ci și în alte domenii ale cunoașterii. A fost un om foarte independent, lipsit de ambiții, vanitate şi aroganţă, sociabil, un bun interlocutor și un prieten fidel pentru toţi acei, pe care-i iubea și-i respecta. Astfel și-l amintesc toți acei, care au avut fericitul prilej de a-l cunoaşte, de a locui şi a lucra alături de el. Iar acest lucru, în opinia noastră, este cel mai bun monument, care-l poate merita omul pe acest pămînt.
La 9 mai 2000, la mai puțin de un an după moartea lui Dimitrie Rodin, parcul satului Cioburciu (Ciobruci) a fost numit în cinstea lui, de asemenea a fost instalată o stelă comemorativă.
Iar în prezent, în anul 2012, au început lucrările de restaurare ale parcului și ne-am recăpătat speranţa, că vom vedea fața adevărată a acestui minunat colțişor al naturii și artei, dar și că ne vom bucura împreună cu locuitorii satului de pe urma acestui eveniment.
Dimitrie Rodin ‒ sculptor şi creator al parcului din s. Cioburciu (Ciobruci) - Album foto
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1899
- Populația:
- 841 locuitori
Obreja Nouă este un sat din cadrul comunei Obreja Veche, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 841 de oameni. Satul Obreja Nouă a fost menționat documentar în anul 1899.