Este destul de greu să găseşti pe teritoriul Moldovei vreo localitate cu o istorie atît de bogată şi furtunoasă. Conform unor date istoria satului numără circa 900 de ani, însă anul oficial de înfiinţare a localităţii Raşcov este considerat − 1402. Iniţial satul se numea Calaur şi această denumire s-a păstrat – pădurea, care împrejmuieşte satul se numeşte astfel.

Multiplele săpături arheologice, efectuate în diverşi ani, demonstrează, că prin aceste locuri oamenii trăiau din cele mai îndepărtate vremuri – 10-40 de mii de ani în urmă. Prin împrejurimile Raşcovului au fost descoperite rămăşiţe ale unei aşezări preistorice, care se referă la secolele IV-III î. e. n.

În anul 1387 acest teritoriu a intrat în componenţa Marelui Ducat al Lituaniei. Aici, pentru a-şi apăra graniţele de sud, marele cneaz al Lituaniei Vitovt construieşte cetatea „Calaur” (nu s-a păstrat), care în anul 1402 era deja menţionată în lista oraşelor şi castelelor, care făceau parte din Marele Ducat Lituanian. Raşcovul era aşezarea de pe lîngă cetate.

După reunirea Poloniei cu Lituania în anul 1569 în Rzeczpospolita Raşcovul făcea parte din regiunea Braţlavsk, a cnezatului Braţlavsk, care intra în componenţa Provinciei Malopolska a coroanei Poloniei (aşa-numita Mica Polonie). La sfîrşitul secolului al XVI-lea localitatea Raşcov s-a extins într-atît, încît Calaur a devenit mahala a Raşcovului. În această perioadă de timp Raşcovul este cumpărat împreună cu alte moşii vaste din Transnistria de către hatmanul Ian Zamoiskii. În anul 1617 Cetatea Calaur şi Raşcovul au fost arse benevol de către polonezi de dragul turcilor, care făcînd un pact cu hatmanul Jokolevski, au cerut să fie desfiinţate cetăţile de frontieră sub pretextul, că acestea sînt folosite ca spelunci şi din care cazacii năvălesc asupra teritoriilor turceşti.

Localitatea Raşcov a fost restabilită în anul 1646 iar apoi a fost amintită drept „cetate puternică la graniţa unei stepe nepopulate”.

În anul 1648 în rezultatul victoriilor obţinute de hatmanul Ucrainei Bogdan Hmelniţki asupra polonezilor în lupta de sub Jeltîie Vodî şi Korsunio, o parte mare a Ucrainei a fost eliberată, localităţile Camenca şi Raşcov intră în componenţa regimentului din Braţlavsk.

Alianţa apărută atunci între hatmanul Ucrainei şi Moldova a fost întărită de căsătoria lui Timofei Hmelniţki cu fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu – Ruxanda, încheiată la Iaşi la 21 august 1652. Se ştie, că după nunta cu Timoş, Ruxanda a plecat la Raşcov. Însă în septembrie 1663 Timofei Hmelniţkii este rănit mortal sub Suceava. După moartea fiului său Bogdan Hmelniţki i-a dat Raşcovul văduvei fiului său – Ruxandei, care după moartea soţului s-a stabilit la Raşcov şi care a locuit aici timp de 13 ani. Conform legendei din lacrimile neconsolatei văduve Ruxanda a apărut un izvor, numit „Paniska Kriniţa”, care se află în preajma ruinelor sinagogii străvechi. Conform aceleaşi legende, apa acestui izvor izbăveşte de necazurile din dragoste. Raşcovul este un punct comercial important, situat convenabil pe artera comercială şi de trafic principală din regiune – rîul Nistru, lîngă o importantă trecere peste el. În localitate adesea se organizau în mod regulat tîrguri şi iarmaroace, precum şi zile de piaţă. În portul de la Raşcov în fiecare lună sosea un număr mare de materiale de construcţii. Locuitorii Raşcovului comercializau activ produse forestiere, agricole (în special vin), obiecte de artizanat.

Din afara regiunii locuitorii Raşcovului achiziţionau ţiglă, utilaj agricole şi de uz casnic. Începînd cu anul 1860 au început să funcţioneze morile cu abur, fabrica de tutun, distilerii, vinării, fabrici de cherestea. La timpul său la Raşcov funcţionau 7 biserici, inclusiv biserica catolică şi sinagoga. În prezent în sat funcţionează biserica ortodoxă Sf. Treime (începînd cu anul 1779) şi biserica catolică Sf. Caetano (din anul 1749). S-au păstrat ruinele bisericii ortodoxe Pocrovskaia (care datează din anul 1740) şi cea mai mare sinagogă din Republica Moldova (ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea).

Raşcovul a fost întotdeauna o localitate multinaţională, aici locuiau ucraineni, armeni, evrei, moldoveni, ruşi. Conform datelor recensămîntului din 2003, satul număra aproximativ 2 mii de locuitori, dintre care aproape jumătate atinseseră vîrsta de pensionare.

În sat funcţionează muzeul eroului URSS F. Jarcinski. În timpul uneia dintre călătoriile noastre la Raşcov ne-am întîlnit cu unul dintre cei mai în vîrstă locuitori ai satului − Ustin Rîsea, care în anul 1944 a participat la eliberarea Chişinăului de nazişti, fotografiile dumnealui le veţi putea vedea în albumul prezentat de către noi. Ustin are mai mult de 80 de ani, iar în 2009 era încă în viaţă.

În prezent Raşcovul este renumit pentru locurile sale pitoreşti. Stînca Krasnaia situată deasupra sa este supusă constant alunecărilor de teren şi surpărilor, care apar după ploi torenţiale şi cutremure. Partea de vest a sîncii face parte din rezervaţie. Aici există mai multe cratere carstice de la care începe o crăpătură uriaşă de 5 m lăţime şi 50 m adîncime. Crăpătura se extinde pe 570 m şi se termină cu un ponor de circa 40 m adîncime. Acest ponor s-a fost format la 14 iulie 1941 după o ploaie torenţială de cîteva ore. Dat fiind faptul, că stînca este întretăiată de numeroase peşteri carstice, fîntîni şi fisuri, apa şi lutul care au nimerit în ele au spălat şi au împins o parte din masa de calcar, iar greutatea care s-a adăugat a încheiat procesul de sedimentare a rocii.

Cînd urci pe cărăruşă spre ponor, treci pe lîngă nişte grupuri sculpturale ciudate, cioplite în calcar de vînturi şi ape: capete de cămile, sfincşi, ciuperci, mese care împrejmuiesc trecerea îngustă. Mai sus de aceste formaţiuni poate fi văzut un pod suspendat natural (Podul Diavolului), iar mai jos se află o stîncă singuratică, numită Degetul Diavolului − un loc preferat de turişti, pentru că din vîrful stîncii se deschide o vedere spectaculoasă spre sat, Nistru, stîncile şi pădurea care le înconjoară. În anul 1963 un grup de speologi a coborît în crăpătură şi a mers aproximativ 250 de metri pe fundul ei, presărat cu pietre, iar pe alocuri acoperit de luturi roşu-brune etuliene. Multitudinea de ramificaţii laterale, crăpăturile sînt pline cu gheaţă şi zăpadă. Aceste acumulări de zăpadă şi gheaţa alimentează izvorul „Paniska Krîniţa”.

Vegetaţia acestor locuri este foarte bogată. „Pădurea care îmbracă aproape în întregime pantele şi fundul văii, reprezintă o dumbravă cu stejari pedunculaţi şi goruni, iar printre aceştia frasini, tei, carpeni şi arţari. Printre sîncile dezgolite poate fi întîlnit cîte un copac de vişin turcesc singuratic. Adevărate apariţii din basme par stejarii viguroşi de 80-100 de ani înconjuraţi de desişul arbuştilor şi arborilor de corni, de tulpinile subţiri de arţar sau de părul sălbatic împovărat de ani. Toamna lăstărişul bogat colorează întreg peisajul în purpuriu. Frunzele roşii ale scumpiei înrămează bolovanii gri sau ruginii ale stîncilor dense de calcar, iar povîrnişurile sînt colorate în roz de frunzele de dracilă, străluceşte coroana ajurată galbenă-aurie a arţarului. De ambele părţi ale cărăruii, şerpuind pe pantă, cresc garoafe, clopoţei, albastrele, cicoare, se întrezăresc ici colo poieniţe cu fragi. Prin împrejurimile Raşcovului sînt două zone cu configuraţii geografice, care fac parte din rezervaţia naturală: Valea Adîncoasă şi Valea Adîncă” (din cartea „Monumentele naturii din Moldova” de V. Verina).

Pentru ca să puteţi aprecia în întregime frumuseţea acestor locuri, dar mai cu seamă unicitatea acestor locuri nu e de ajuns să vă plimbaţi prin Raşcov şi împrejurimile sale, trebuie neapărat să-l priviţi de pe celălalt mal al Nistrului, unde este situat satul Vadul lui Raşcov. Anume de acolo puteţi avea impresia acelui tot întreg al unui monument al naturii şi istoriei inconfundabil. Sperăm, că fotografiile prezentate vă vor permite să vă convingeţi, măcar în parte, de acest lucru.

Complexul natural-istoric Raşcov - Album foto