Prima atestare: anul 1702,
Suprafaţa totală teren: 1465 ha,
Surse naturală de apă: 63,
Populaţia: 670 de persoane.

Este un sat mic situat într-o zonă ce uimeşte prin frumuseţea ei. Aici, între cele două recife din mijlocul Mării Sarmate, s-a format o prăpastie adîncă cu stînci, care înconjoară recifele formate.

Pîrîiaşul, care curge prin prăpastie formează o serie de cascade. Chiar lîngă drum se pot întrezări izvoare, construite în stil naţional. În partea de sus a prăpastiei se află o depresiune carstică. Mai sus, după depresiune începe ocolul silvic Călăgur. Istoria acestor locuri îşi are rădăcinile în antichitate. În timpul săpăturilor a fost găsită la nord de sat una dintre movile de înmormîntare cu înălţimea de 1,5 m şi diametrul de 15 m. Între satele Stroienţi şi Raşcov, la marginea pădurii, a fost descoperită aşezarea Stroienţi (secolele II-IV) fragmentele de ceramică – produse de olărit, oase de animale găsite aici pot fi atribuite culturii Cerneahov.

Data exactă a fondării satului nu este cunoscută, dar se presupune, că satul a apărut la începutul secolului al XVIII-lea (în anul 1702). Există diverse opinii despre originea numelui satului. Conform uneia dintre versiuni, provine de la cuvântul „a construi”, potrivit celei de a doua istoria apariţiei satului este legată de colonizarea meleagului după achiziţionarea acestora de către cneazul Liubomirschi.

După înfrîngerea suferită în timpul războiul ruso-turc din 1711 aliatul lui Petru I, domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir cu mai mult de patru mii de moldoveni, fugind de răzbunarea turcilor s-au refugiat în Rusia.

În luna septembrie a anului 1711, părăsind Transnistria şi malul drept al Niprului, guvernul ţarist a făcut apel la cetăţeni cu propunerea de a trece cu traiul pe malul stîng al Niprului. Astfel, probabil, denumirea satului Stroienţi a venit odată cu cazacii din satul cu acelaşi nume din actualul Tîvrovsk, regiunea Viniţa.

Istoria satului Stroienţi este extrem de interesantă şi bogată, cunoscută inclusiv şide oamenii locului. La Stroienţi pe data de 15 ianuarie 1725, s-a născut marele comandant rus general-mareşalul, contele P. A. Rumeanţev-Zadunaischii.

În secolul al XIX-lea, satul Stroenţi a aparţinut marelui conducător de oşti rus, eroului războiului din 1812, feldmareşalului, prinţului P. H. Wittgenstein, (12.25.1768 – 05.30.1843) şi urmaşilor lui.

În anul 1818, Wittgenstein a fost numit comandant al Armatei a II-a şi membru al Consiliului de Stat. În războiul ruso-turc din anul 1828, a comandant forţele Turciei europene, sub comanda sa au fost luate cetăţile Isaccea, Macin şi Brailov. În rezultatul campaniei din anul 1828 au fost ocupate două cnezate - Moldova şi

Valahia, cu o parte a Bulgariei de pe partea cealaltă a Dunării şi a celor opt cetăţi cucerite.

În anul 1829, P. H. Wittgenstein a demisionat şi s-a retras la moşia sa Camenca, din gubernia Podolia, unde s-a ocupat de treburile sătenilor.

În afară de Camenca, familiei Wittgenstein îi aparţinea şi satul Stroienţi. Ambele proprietăţi au fost achiziţionate pe numele soţiei comandantului, Antoinette Stanislavovna Snarscaia.

La 3 martie 1843 Petr Hristianovici şi Antoinette Stanislavovna au alcătuit un testament spiritual, conform căruia moşia Stroienţî o primeşte în dar de la mama sa, fiica lor Emilia.

Emilia s-a căsătorit cu P. I. Trubeţcoi, văr cu marele scriitor rus Lev Tolstoi. La 29 martie 1862, ea a vîndut această moşie soţului ei.

Familia Trubeţcoi, folosind experienţa reuşită a contelui P. Wittgenstein, în ce priveşte dezvoltarea viticulturii şi vinificaţiei la Camenca, a sădit o vie destul de mare în anul 1852 la Stroienţi. Alegerea corecta a soiurilor de calitate înaltă, plantate pe pantele bine încălzite de soare, aplicarea unor măsuri agrotehnice, în conformitate cu condiţiile de aici. Viticultura era pusă la punct astfel încît permitea să fie obţinute vinuri de calitate înaltă, care erau expediate în afara provinciei.

Legenda spune că, în memoria tatălui său, comandantul P. X Wittgenstein, Emilia a ridicat un monument în sat „Turnul Vînturilor”. În prezent, turnul se înalţă deasupra satului, amintind despre timpurile demult apuse.

O altă amintire a trecutului este Biserica Sf. Arhanghel Mihail, construită la începutul secolului al XVIII-lea. Băştinaşii susţin, că era o biserica de lemn, cu forma unei case mari, dată cu lut, care se afla pe stînca de la nord-vestul satului. Biserica de piatră de astăzi este construită în 1829 cu eforturile depuse de feldmareşalul Wittgenstein şi a enoriaşilor. O caracteristică specifică a sa fiind combinaţia tradiţiilor arhitecturale ale ortodoxiei şi luteranismului, clopotniţa este anexată la biserica de piatră, spre vîrf are forma unei andrele, care aminteşte de „kirha” (biserica) germană.

Pe lîngă biserică în anul 1861 un preot Ilia Stopchevici a deschis o şcoală bisericească. În 1892, cu mijloacele proprietarei locale M. P. Zinovieva şi a enoriaşilor pe terenul bisericii pentru şcoală a fost construită o clădire de piatră.

Tot atunci a fost ridicată, moara de apă, care s-a păstrat încă. Pereţii morii au fost clădiţi din piatră de moloz, în adîncul încăperii morii este amenajată o platformă, pe care sînt instalate pietrele de moară. Roata mişcătoare se află pe dinafară, lîngă peretele stîng, pe valul din lemn, capătul căruia trece printr-o deschizătură prin perete spre încăperea morii, unde cu ajutorul roţilor şi curelelor mişcarea se transmite pietrelor de moară. Apa ajungea la roată prin canalul, care trece prin spatele morii.

În prezent, mecanismul morii este restaurat, ceea ce ne permite să vedem cum avea loc procesul de prelucrare a cerealelor la sfîrşitul secolului al XIX-lea, la etajul doi se află o cafenea confortabilă „Moara veche”.

Am fost nu o dată prin aceste locuri, rezultatul călătoriilor vă propunem să-l vedeţi în reportajul foto. În baza impresiilor proprii afirmăm, că aceste locuri sînt cu adevărat deosebit de frumoase. Aici sînt organic combinate locurile pitoreşti naturale cu cele create de mîna omului. Amintindu-ne de aceste călătorii, ne dorim să le mai vizităm. Inclusiv şi pentru a vedea ceea ce nu am reuşit. Prin urmare nu excludem, că cu timpul vom completa acest reportaj cu fotografii şi materiale video.

Stroiești (Stroienţi), raionul Rîbniţa - album foto