Călătorie prin Codri - de la Tabăra pînă la Ţigăneşti
Vizitez aceste locuri anual, de obicei primăvara şi toamna tîrziu, cînd totul e în floare sau în decor de aur. Locurile acestea sînt rezervaţii deosebit de pitoreşti. În acest an am decis să schimbăm traseul nostru obişnuit şi iată de ce, de obicei scopul călătoriei noastre erau două mănăstiri – cea din satul Tabăra şi mănăstirea în pădure - Ţigăneşti. Dacă cea de la Tabăra se află chiar în mijlocul satului, atunci cea de la Ţigăneşti stă singuratică.
Iar pentru că există şi satul Ţigăneşti, numele căruia îl poartă şi mănăstirea, am hotărît să mergem de la mănăstire pînă în sat. Spre mirarea noastră, am aflat că mănăstirea se află în raionul Orhei, în rezervaţia Codri, iar satul se află la 7-8 km de el şi face parte teritorial din raionul Străşeni Aceasta şi este intriga de bază a acestei călătorii, dar şi un mijloc de a ne diversifica călătoria.
Din momentul în care aţi cotit de pe şoseaua Chișinău-Bălţi, descoperiţi de îndată la intrarea în satul Lupa-Recea o rîpă imensă şi foarte pitorească. Trebuie să vă spun, că prin împrejurimi sînt destul de multe rîpi, ca şi în întreaga Moldovă, careva dintre ele, cum este cea de la Cimişlia, chiar sînt incluse în lista monumentelor naturii.
Iar imediat după satul Lupa-Recea începe un adevărat codru, cu stejari imenşi şi foarte înalţi, cu un drum, care şerpuieşte capricios şi cu întîlniri neaşteptate pe el. Am fost nevoiţi să frînăm, căci pe drum trecea alene o familie de purcei – scroafa cu cei 11 purceluşi. Pe semne pădurarul îi lasă slobozi să se hrănească cu ghinde în pădurea de stejari, iar ei se simt aici, în largul lor, ca acasă.
Satul Tabăra este pitoresc, de unde nu l-ai privi. Fie din vîrful unui deal de la intrarea în sat, fie de pe uliţa de sus a satului, de unde se deschide o privelişte spre împrejurimile satului. O legendă spune, că satul e ascuns atît de sigur în pădurile cel înconjoară, că turcii la vremea lor nu au putut să ajungă pînă la el. Însăşi denumirea satului - Tabăra sau lagăr, vorbeşte de la sine.
Ne-am întors apoi pe şosea, iar peste 3 km am intrat din nou în pădurea, care ducea spre mănăstirea Ţigăneşti, situată într-un loc foarte frumos. Alături de ea se află 2 lacuri, iar la o oarecare depărtare încă unul, de-a lungul lui am trasat itinerarul nostru.
Drumul de la Mănăstire în direcţia satelor Oneşti şi Ţigăneşti trece mai întîi de-a lungul pădurii, unei livezi, iar apoi direct prin cîmp. Este un drum de ţară obişnuit, destul de practicabil, pe care poţi să-l parcurgi cu maşina şi care este foarte pitoresc pe tot parcursul său. De altfel, veţi putea vedea şi Dvs. tot ce v-am descris mai sus în fotografiile prezentate. Mai mult decît atît, vă prezentăm şi harta traseului, avem de gînd să o facem şi în continuare, descriindu-vă traseele.
Satele Oneşti şi Ţigăneşti fac parte teritorial din raionul Străşeni, în timp ce Tabăra din raionul Orhei.
În satul Oneşti se află cunoscuta întreprindere vinicolă, reconstruită în prezent şi destul de îngrijită. Am făcut cîteva fotografii ale caselor ţărăneşti de un colorit deosebit şi apoi ne-am îndreptat spre punctul final al călătoriei noastre - satul Ţigăneşti.
Trebuie să vă spunem, că aşteptările noastre s-au adeverit în mare măsură – este un sat foarte frumos şi pitoresc.
Călătorie prin Codri de la Tabăra pînă la Ţigăneşti - album foto
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1896
- Populația:
- 391 locuitori
Constantinovca este un sat din cadrul comunei Vladimirovca din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 27 km de 4orașul Slobozia și la 93 km de Chișinău. Populaţia satului Constantinovca alcătuia 391 oameni în anul 2004. Satul Constantinovca a fost menționat documentar în anul 1896.