Această cantitate nu e mare. Toate rîurile moldoveneşti aparţin bazinului Mării Negre şi aproape toate, urmează înclinaţia suprafeţei, curg de la nord-vest la sud-est. Afluenţii mici au diverse direcţii, dar totuşi, rîuri, care curg la nord şi la vest aproape că nu există.

Cel mai mare rîu al Moldovei este Nistrul. Încă grecii antici şi romanii îl cunoşteau şi îl numeau Tiras. În Evul Mediu de-a lungul lui trecea drumul mătăsii de la Lvov spre Crimeea şi Turcia. Cetăţi moldoveneşti măreţe, ridicate pe malurile rîului s-au păstrat şi astăzi la Hotin (Ucraina), Soroca, Bender, Belgorod-Dnestrovskii (Ucraina). Nistrul îşi ia începutul din Carpaţi, de la înălţimea de 759 m deasupra nivelului mării din izvoarele, care vin de pe panta de nord-vest a muntelui Rozluci; 700 km – rîul curge prin Ucraina şi aproximativ 660 km − prin Moldova. Debitul său mediu anual este de 10 km³.

Nistrul ca şi toate rîurile, care încep în munţi este un rîu capricios. Dacă în Carpaţi cade multă zăpadă, primăvara, de obicei la sfîrşitul lui martie, rîul Nistru se revarsă în cursul său inferior. Sînt şi revărsări din cauza ploilor torenţiale, acesta este specificul întregii zone de sud-vest a ţării noastre.

Cel mai jos nivelul apei este în luna septembrie şi în lunile de iarnă. În decembrie rîul, de obicei, îngheaţă, dar numai pentru trei luni, la începutul lunii martie, iar uneori şi la sfîrşit de februarie rîul începe să se dezgheţe, pornirea gheţii durează 1-2 săptămîni. Grosimea gheţii este în medie de 15-25 cm, iar o dată la 5-6 ani pornirea gheţurilor nu are loc, în general, în lunile reci ale iernii se formează, însă, blocaje puternice de gheaţă.

Revărsările dese şi neaşteptate sute de ani provoacă pagube mari. În anul 1954 lîngă un orăşel nu prea mare − Dubăsari a fost construită o hidrocentrală. Barajul ei nu reglementează scurgerea Nistrului, dar totuşi reţine apa şi acumulează apele sale. Mai sus de baraj a fost creat un lac de acumulare mare, cu adîncimea de 14-18 m. Acum acest lac de acumulare e cel mai mare din republică, suprafaţa sa, cînd nivelul este mediu, constituie 5400 ha. Malurile stîncoase, înalte, în multe locuri cu păduri pitoreşti sînt un loc minunat pentru odihnă, pescuit, turism.

Pînă la satul Vîhvatinţî, renumit prin săpăturile uneia dintre cele mai vechi aşezări ale omului primitiv, Nistrul curge prin această vale îngustă, cu maluri aproape naturale, de calcar, în multe părţi cu păduri. La sud albia se lărgeşte treptat, iar lîngă oraşele Tiraspol şi Bender atinge 10-20 km lăţime. Înclinarea scurgerii apelor aici este minimă şi rîul formează meandre bruşte cu o formă ciudată, care în multe locuri se unesc între ele.

Malurile rîului sînt abrupte şi pietroase în cursul mijlociu, plate şi deschise în apropierea cursului inferioar, ele bucurîndu-ne ochiul cu o permanentă schimbare de peisaj. Sînt deosebit de frumoase meandrele Nistrului, mai ales primăvara, în aprilie, cînd pe maluri ca o panglică mare albă se întind livezile înflorite de măr.

Nistrul e navigabil pe teritoriul Moldovei, iar călătoria pe rîu e interesantă. Putem vedea straturile geologice, cetăţile vechi, livezile… Pe cursul inferior al Nistrului se află limanul de la Cuciurgan care se uneşte cu el, pe malurile lui e construită hidrocentrala din Moldova.

Al doilea ca mărime rîu din Moldova − Prutul, curge de-a lungul graniţei de vest a republicii, se aseamănă cu Nistrul, chiar dacă are un nivel redus al apei. Prutul îşi ia începutul tot din Carpaţi la înălţimea de mai mult de 2000 m deasupra nivelului mării, de pe pantele stîncii Goverla. Pe cursul său superior, spre exemplu, în preajma vestitei staţiuni Ieremcea, Prutul e un rîu tipic de munte. Cînd ajunge, însă, în Moldova, caracterul său devine cu totul altul. Pe teritoriul Moldovei rîul are o albie largă cu terase şi cu o luncă bine dezvoltată. După regimul său Prutul se deosebeşte puţin de Nistru. Apa Prutului este foarte proaspătă, gustoasă, conform legendelor vechi e şi curativă. Expediţia comună româno-sovietică, care a studiat Prutul în anii 1964—1965, în baza analizelor chimice şi microbiologice a ajuns la concluzia, că Prutul este cel mai curat rîu din toată Europa Mijlocie. Apa Prutului, de asemenea, se foloseşte pentru irigare. Rîul este navigabil numai pe o porţiune mică de la deltă pînă în orăşelul Leova. Prutul e afluentul Dunării şi pe cursul său inferior depinde mult de regimul său. Dunărea sprijină, parcă, Prutul, de aceea, lunca largă a Prutului, la sud de orăşelul Cahul e mlăştinoasă şi abundă în lacuri. Cele mai mari dintre ele − Beleu, Rotunda, Bodelnic, Foltana, Dracele − sînt foarte frumoase, bogate în peşte, sînt aici şi multe păsări acvatice.

Rîurile interne ale Moldovei au vara un debit scăzut, iar cîte o dată se usucă complet, apa lor este puternic mineralizată şi adesea nu e potabilă. Deosebit de „sărate” sînt rîurile: Ciulucul Mare, Mijlociu şi Mic, Cula din nordul Moldovei Iaplug, Lunga, Cogîlnic, Sărata, Botna, Salcea Mare şi Mică din sudul Moldovei. Faptul că sînt sărate este din motivul, că e ele trec prin localităţi cu lutişuri neogene stratificate. La sfîrşitul verii, în special, în condiţiile cînd drumurile sînt impracticabile, de-a lungul rîurilor menţionate se întind dungi albe de sol sărăturos decolorat de sulfat.

Apă e mai dulce în afluenţii de stînga ai Nistrului − Camenca, Beloci, Molochiş, Rîbniţa, Iagorlîc. Ele încep de pe Podişul Podolisk, traversîndu-l, formează albii adînci (de 120-150 m), adesea cu formă de canion, cu straturi nisipoase şi calcaroase. Ape bune aduc afluenţii Prutului, ce vin din partea de nord a republicii – Racovăţ, Ciugur ş.a.

Răutul – cel mai mare rîu intern al Moldovei, are lungimea de aproape 300 km. El începe din partea mai înaltă a platoului din nordul Moldovei, lîngă satul Rediu Mare, de la înălţimea de 146 m deasupra nivelului mării şi se varsă în Nistru lîngă satul Ustie vizavi de oraşul Dubăsari. Printre afluenţii Răutului – cîţiva destul de mari cu debit permanent − Cubolta, Căinar, Ciulucul, Cula.

Pînă la oraşul Bălţi Răutul curge exact de la nord spre sud, apoi brusc îşi schimbă direcţia în una latitudinală, iar începînd cu oraşul Floreşti curge în general spre sud-est. La Orhei albia Răutului străbate un şir de toltre. În apropierea Orheiului Vechi şi satului Trebujeni rîul este foarte pitoresc: albia lui îngustă, cu forma unui canion în sensul direct al cuvîntului şerpuieşte printre straturile calcaroase. Pe globul pămîntesc sînt rare asemenea cazuri, cînd un canion nu are o direcţie rectilinie, ci formează meandre, iar o asemenea situaţie este caracteristică pentru cele mai mari rîuri din Moldova, făcîndu-le deosebit de frumoase şi pitoreşti. Mai sus, rîul „e impus” de şirul de toltre să formeze albia largă de la Orhei, care e foarte mlăştinoasă şi sărăturoasă.

Rîul Bîc, pe ambele maluri ale căruia este situat Chişinăul, începe din partea de păduri a Podișului Central al Moldovei de la înălţimea de 175 m. Lîngă oraşul Bender el se revarsă în Nistru, formînd o gură de lac de adîncime mică, mlăştinos, care se numeşte la fel Bîc. Mai sus de Chișinău, pe rîu a fost construit un baraj în anii 1963-1964.

Lacul de acumulare creat – „Marea Chişinăului” − are o suprafaţă de aproximativ 1000 ha. Malurile şi plajele sale au fost transformate în zone turistice şi de odihnă, iar apa se foloseşte pentru irigaţia grădinilor din preajma Chişinăului. Lacuri de acumulare mari sînt şi pe alte rîuri − Botna, Cogîlnic, Iaplug.

Deoarece Moldova e săracă în ape de suprafaţă, locuitorii ei din timpuri străvechi căutau soluţii pentru folosirea raţională şi păstrarea resurselor de apă. Pe timpuri unica soluţie era formarea iazurilor. Acestea erau desigur construite manual, de cele mai dese ori în rîpi şi erau înconjurate, de diguri. Au fost încercări de a fi construite iazuri şi pe rîuri, spre exemplu pe Bîc, dar precum scria D. Cantemir la începutul secolului al XVIII-lea, „acest lucru n-a fost dat să se întîmple”.

Acum în Republică sînt peste 1500 de iazuri cu suprafaţa totală de aproximativ 15 mii de hectare. Dacă privim din avion, vedem lucind la soare zeci de oglinzi, răsfirate printre masivele verzi de livezi, vii, cîmpii şi păduri. Iazurile, în mare parte, sînt utilizate în mod complex – pentru pescuit, creşterea raţelor şi gîştelor, adăparea vitelor, irigarea plantaţiilor de legume, livezilor şi desigur pentru scăldat.

Pentru Moldova o importanţă mare au apele subterane şi cele arteziene. Din timpuri străvechi se bucurau de o slavă binemeritată multe izvoare cu apă minunată, răcoroasă, uneori, pur şi simplu, plăcute la gust, alteori chiar curative. În total în Moldova se numără aproximativ 2200 de izvoare cu apă potabilă de calitate bună.

Apele subterane formează nivelul apei în dependenţă de straturile geologice. Pentru asigurarea cu apă potabilă şi irigarea parţială sînt utilizate adesea apele depunerilor cretoase şi paleogene. 1400  de fîntîni arteziene împreună dau aproximativ 1 milion de m³ de apă pe an. Dar ea nu e pretutindeni de calitate înaltă, adesea ea conţine multe săruri şi care dacă e folosită pentru irigare poate provoca sărarea solului. În acest caz ea e potrivită doar pentru adăpare. Cele mai apropiate de suprafaţă ape subterane se află în depunerile cuaternare. Aceste ape sînt foarte diverse ca calitate, de cele mai dese ori sînt bune.

Apa este obţinută din fîntînile de mină, care în Moldova sînt în număr de 65 mii şi sînt pe larg folosite în viaţa de zi cu zi.