„Cronica de la Putna” este o scriere despre istoria Moldovei, întocmită undeva între anii 1466-1525, posibil de către un călugăr al mănăstirii Putna, pe baza unor notiţe ale vremii. În urma cercetării cronicii o serie de specialişti, printre care  Ioan Bogdan, Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga, Eugeniu Russev au considerat că aceasta a fost scrisă la Mănăstirea Putna. Textul cronicii s-a păstrat într-un manuscris, alături de Cronica lui Macarie şi Cronica lui Eftimie, sub denumirea de „Povestire pe scurt despre domnii Moldovei”. Despre originea cronicii se ştie, că înainte de Primul război mondial se afla în posesia Bibliotecii Academiei Teologice din Kiev, iar aici a ajuns de la mănăstirea din Poceaev. A fost descoperită de Ioan Bogdan, care i-a dedicat un studiu detaliat. Nicolae Iorga şi Ioan Bogdan considerau cronica o prescurtare a Cronicii de la Bistriţa, argumentînd astfel: ambele cronici conţin cam aceleaşi ştiri, precum şi faptul că titlul manuscrisului prezintă „povestire pe scurt despre domnii Moldovei ”.

Codicele miscelaneu, în care se afla şi cronica, a fost copiat în Moldova (la Baia şi Slatina), de către diferite persoane, la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Varianta cronicii descoperită de Ioan Bogdan, conform unei note de la începutul manuscrisului, a fost întocmită de copistul Isaia din Slatina. Cronica, scrisă într-o ortografie medio-bulgară, are un conţinut moral-religios, apocrif şi istoric.

În studiul publicat la tipărirea cronicii, Ioan Bogdan împarte conţinutul în două părţi, prima numită „Cronica de la începutul Moldovei pînă la Petru Aron (1456)”, iar a doua „Analele de la suirea pe scaun a lui Ştefan cel Mare pînă la moartea lui Petru, fiul lui Bogdan cel Orb (1457-1526)”. Prima parte are o formă analitică, formată dintr-o cronologie a domnitorilor Moldovei. Prezentarea evenimentelor istorice este sumară, laconică şi lapidară, asemănătoare cu tipul de expunere întîlnit în Cronica de la Bistriţa: „Bogdan voievod, fiul lui Alexandru voievod, tatăl lui Ştefan voievod, a domnit 2 ani şi i s-a tăiat capul”. A doua parte are conţinutul ordonat după luni şi ani, iar ştirile prezentate sunt evenimentele întîlnite şi în textul Cronicii de la Bistriţa, la care se adaugă o serie de informaţii din cadrul Mănăstirii Putna. Spre deosebire de cronica de la Bistriţa, ştirile sunt mai scurte, iar pe alocuri cronologia este greşită. În partea  a doua  ştirile expuse continuă pînă în anul 1526, după moartea lui Ştefan cel Mare, cronicarul consemnînd şi cîteva informaţii externe cum ar fi aceasta: „În anul 7034 (1526) au luat turcii Belgradul”.

Per ansamblu, „Cronica de la Putna”, spre deosebire de cea de la Bistriţa, este lipsită de unele detalii şi pare scrisă într-un stil mai impersonal. Cu toate acestea tendinţa generală este religioasă, deşi numele lui Dumnezeu este pomenit de mult mai puţine ori. Figura lui Ştefan cel Mare în cadrul acestei cronici este puţin mai ştearsă, nu sunt pomenite întîlnirile dintre cler şi domnitor după victoriile obţinute, nici petrecerile de după sau modul în care soldaţii sunt răsplătiţi. O altă deosebire faţă de Cronica de la Bistriţa este că în conţinutul acesteia nu sunt menţionate invective la adresa muntenilor sau a turcilor.