Ciobanu Mircea
Ciobanu Mircea (29.11.1956, Petreni, Soroca). Poet, dramaturg, istoric literar. Licenţa la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. Activează în calitate de Profesor la Liceul ,B. P. Haşdeu” din Drochia, apoi de lector asociat la Universitatea Pedagogică „Al. Russo” din Bălţi. Este redactor-şef adjunct la revista „Semn” din Bălţi, în prezent este redactor-şef la Editura „Ştiinţa”. A debutat cu culegerea de versuri „Dintre sute de catarge” (1990). Este prezent în culegerea „Une antologie de la poesie moldave”, Paris (1996). Editează placheta „HAYDN între două claxoane” (1995). Este autorul piesei „Staţia terminus”, menţionată la Concursul republican de dramaturgie (Chișinău, 1997), montată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Autor al „Crestomaţiei de literatură română”, (în colaborare cu Gr. Chiper şi Val. Lungu, 2002). Este prezent în antologia „Metafore din Basarabia” (Iaşi, 2001). Colaborează la „Columna”, „Basarabia”, „Făclia”, „Contrafort”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Sud-Est cultural”. Opere: |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1667
- Populația:
- 2295 locuitori
Marinici este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Heleşteni și Marinici. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 82 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2295 de oameni. Satul Marinici a fost menționat documentar în anul 1667.