|
La Nisporeni a fost organizat Festivalul Naţional al Prunei
Zeci de producători agricoli şi reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au întrunit ieri la Nisporeni pentru a participa la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional al Prunei. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu suportul Uniunii Europene în cadrul unui proiect de dezvoltare, în comun cu agenţi economici din țară, Primăria și Consiliul raional Nisporeni.
Principalele evenimente de pe agenda festivalului se vor desfășura pe parcursul zilei, în principala piaţă din oraşul Nisporeni, și au drept scop popularizarea și dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de prune, precum şi a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a prunelor și materialului săditor pomicol.
Pentru vizitatorii festivalului au fost organizate expoziții cu vânzare, susţinute de producători autohtoni, un tîrg de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, o expoziție a materialului săditor.
Totodată, programul festivalului prevede mai multe concursuri culinare, pentru cea mai bună expoziţie de prune, tîrguri de artizanat, expoziţii susţinute de comunităţi etnice, un orăşel al copiilor cu jocuri, animaţii şi un spectacol teatralizat, iarmaroace ş.a. De asemenea, pentru cei interesaţi urmează să fie desfăşurate ateliere de lucru cu deplasare în livezi.
"Este o activitate ce se cere să fie un impuls pentru dezvoltarea turismului în regiune. Avem cu ce ne ocupa, putem face acest lucru la cel mai înalt nivel. De ce să nu o arătăm întregii ţări, ba chiar şi partenerilor de peste hotare. Pruna poate deveni o carte de vizită a Nisporeniului, la fel cum strugurii au ajuns să fie în sudul ţării, sfecla de zahăr, cartoful sau merele în nord etc.," a punctat pentru MOLDPRES Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.
În seara zilei, participanţii la cel de-al III-a Festival Naţional al Prunei de la Nisporeni vor avea ocazia să asiste la un program artistic susţinut de artiști consacraţi din ţară, originari din raionul Nisporeni.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1620
- Populația:
- 775 locuitori
Sărăteni este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sărăteni și Victoria. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Leova și la 66 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 775 de oameni. Satul Sărăteni a fost menționat documentar în anul 1620.
Comentarii
(0)