Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
25 mai 2018, 12:20 Arta monumentală views 16373
61 de familii din raionul Leova au primit cîte o locuință socială
25 mai 2018, 12:20 Arta monumentală views 16373

61 de familii din raionul Leova au primit cîte o locuință socială

61 de familii din raionul Leova şi-au trăit visul cu ochii deschişi. Acestea au beneficiat de locuinţe sociale, iar astăzi le-au fost înmînate cheile.

 Din cele 92 de apartamente construite, 31 sînt destinate tinerilor specialişti care vor veni să lucreze în raion. Beneficiarii abia aşteaptă să-şi amenajeze odăile şi să se mute la casă nouă.

Familia Ţîcău a locuit pînă acum în satul Filipeni, la părinţi. Spun că şi-au dorit dintotdeauna să aibă o casă doar a lor. 

Cei mai fericiţi sînt copiii pentru că nu vor mai fi nevoiţi să facă zilnic naveta pentru a ajunge la studii:

Fiul cel mare, Nicolai, spune că deseori se întîmpla să nu ajungă la şcoală din cauza transportului, în special iarna. "Din cauza drumului deseori înghețam, mă ploua dimineaţa fiindcă nu aveam transport. "

Snejana Zadic face parte din categoria persoanelor cu nevoi speciale. Femeia are şi un copil în vîrstă de cinci ani. Mama fetei abia aşteaptă să o vadă mutată la casa ei.

În curtea blocului a fost amenajat şi un teren de joacă pentru cei mici.

O parte din locuinţe vor fi date tinerilor specialişti, care în perioada verii vor veni să lucreze în raionul Leova.

"Consiliul raional şi-a rezervat dreptul pentru a acorda un număr de apartamente tinerilor specialişti care vor veni în raionul Leova pe timpul verii. Este un lucru binevenit chiar şi pentru funcţionarii publici", a declarat Ion Gudumac, preşedintele raionului Leova.

La eveniment a participat şi ministrul agriculturii dezvoltării regionale şi mediului, Liviu Volconovici.

"În total, în Republică, pînă la sfîrşitul anului vor fi realizate 670 de apartamente", a subliniat Liviu Volconovici.

Valoarea proiectului constituie 3,3 milioane de euro. 65 la sută din sumă a fost oferită de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar cu 35 la sută au contribuit autorităţile publice locale.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

locuinţă socială , Leova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
518 locuitori

Dubău este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dubău și Goianul Nou. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 67 km de Chișinău. Populaţia satului Dubău alcătuia 518 oameni în anul 2011. Satul Dubău a fost menționat documentar în anul 1786.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.