11 decembrie 2018, 12:30 Rubrica vizitatorilor-autori 12242

Un alt manual de sorginte xenofobă

Vom analiza manualul „Palade Gh. Istoria românilor. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a IX-a. Chişinău, 2002" (și astăzi este folosit în școlile Republicii). Chiar din introducere (p. 3) copiii află că „în compartimentele cuprinse în manual sînt prezentate evenimentele, procese sociale şi economice, activitatea unor personalităţi politice care au determinat evoluţia poporului român". Alte popoare nu contează... La compartimentele economie, cultură etc., de minorităţi nici nu se pomeneşte.

La p. 5, în preambul (acelaşi lucru şi la p. 21), citim că „Basarabia a beneficiat din plin, în toate domeniile, de condiţiile favorabile create în rezultatul Unirii". Documentele şi memoria ne vorbesc de altceva – degradare socio-economică, lipsă de drepturi elementare omeneşti, batjocură şi discriminare a moldovenilor și minorităţilor în perioada interbelică în componenţa României Mari.

Despre faptul că în Moldova trăiesc moldoveni și nu români, n-o să întîlniți nici un cuvînt pe paginile acestei opere. În ce privește minorităţile, pentru prima oară se pomenesc în manual la p. 14, cînd se menţionează că „cuziştii pledau pentru revizuirea cetăţeniei acordate evreilor... Legionarii... se pronunţau pentru înlăturarea evreilor din întreprinderi şi instituţii, unde aceştia ocupau poziţii dominante". Autorul, de fapt, nu condamnă aceste lucruri și se eschivează de la adevărul că aceasta era și politica oficială a Statului Român din perioada interbelică. La p. 15 este adus un extras din Constituţia din 1938: „Art. 3. Teritoriul României nu se poate coloniza cu popolaţiuni de seminţie străină. Art. 29. Toate puterile statului emană de la naţiunea română". Aceste principii xenofobe şi naziste nu sînt nici cum comentate de autor şi aprecierile lor sînt lăsate excepţional pe seama elevilor.

La p. 22 aflăm că la Conferinţa de pace de la Paris „cu toate protestele delegaţiei române, în tratatele cu Germania, Austria şi Ungaria au fost incluse condiţii dezavantajoase, impuse de marile puteri", care şi-au „asumat dreptul de a «proteja» minorităţile naţionale din România". În acest pasaj avem un complex de fobii împotriva lumii întregi. Autorul este indignat de faptul că marile puteri şi-au „asumat dreptul de a «proteja» minorităţile naţionale din România". Ori el consideră că batjocura la care erau acestea supuse în România Mare era îndreptăţită?

La p. 62 citim ceva, ce este absolut jignitor pentru mulţi cetăţeni ai republicii, fiindcă fraza are o conotaţie negativă: „Numai în 1944-1946, în regiune [aşa numeşte autorul Republica Moldova] au sosit peste 22000 de lucrători de partid şi de stat". Însă nimic nu se spune despre faptul că majoritatea acestor oameni (şi mai ales a celor ce au venit în republică în anii următori) au fost specialişti calificaţi din diferite ramuri ale economiei naţionale, medici, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, ingeneri etc. de care Moldova ducea lipsă cronică şi fără de care nu se putea dezvolta. Da, majoritatea din ei nu erau moldoveni, însă devenind cetăţeni ai acestei republici şi găsind aici o nouă patrie, i-au consacrat toată energia şi capacităţile. Şi e amoral cînd nu se menţionează meritele acestor oameni, în majoritatea lor veniţi în Moldova fiind mobilizaţi, adică iniţial contrar voinţei lor.

Despre toate acestea – nici un cuvînt, cu excepţia faptului că aceşti oameni „nu cunoşteau limba şi tradiţiile populaţiei locale" (p. 63). Practic nimic în manual nu se vorbeşte despre aportul reprezentanţilor minorităţilor naţionale în refacerea economică a republicii, despre rolul lor în dezvoltarea culturii.

La p. 77, în cadrul studiului de caz „Manifestări ale opoziţiei faţă de regimul totalitar", citim: „Manifestările de protest şi lupta pentru drepturile legitime ale băştinaşilor s-au intensificat". Sau: „manifestările împotriva discriminării populaţiei româneşti". Dar cum rămîne cu „nebăştinaşii"? Oare nu ei – „veneticii" – le încalcă „drepturile băştinaşilor" şi „discriminează populaţia românească"? Însă la pagina următoare la tema „Viaţa economică şi socială în anii regimului totalitar comunist în RSSM" în preambul iarăşi citim: „Industrializarea excesivă a devenit un catalizator al migraţiei intensive a populaţiei din diferite regiuni ale URSS în republică, creîndu-se în mod artificial un surplus de braţe de muncă".

Aşadar „migranţii" sînt vinovaţi de „surplusul de braţe de muncă". Adică ei i-au lipsit pe „băştinaşi" de locurile de muncă, de cîştig şi, respectiv, poartă vină pentru scăderea nivelului de viaţă a „populaţiei româneşti". Ne întrebăm: ce, în afară de vrajbă şi xenofobie, le pot cultiva copiilor asemenea interpretări a trecutului? Şi cine-s atunci conform logicii autorilor de manuale de Istorie a românilor cei circa 1 mln. de concetăţeni de-ai noştri, plecaţi la lucru peste hotare?

„Drept consecinţă a procesului de rusificare... şi a migrării masive a populaţiei alogene în Moldova, la începutul anilor ´90, s-a produs o tensionare interetnică care a afectat evoluţia Republicii Moldova" (p. 101). Reiese că vina pentru „tensionarea interetnică care a afectat evoluţia Republicii Moldova" o poartă „alogenii". Iarăşi avem un model de „rasism ştiinţifico-educaţional", de învrăjbire interetnică, de ură naţională şi xenofobie.

Sîntem convinşi, asemenea manuale nu pot fi îmbunătăţite, cum nu poate fi îmbunătăţit nazismul!

Petru Boico, doctor în istorie