Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă” a împlinit 20 de ani de la fondare
20 ani de activitate. Această frumoasă vîrstă a împlinit la 27 noiembrie, Teatrul Municipal de Păpuși ”Guguță”. Evenimentul a fost marcat cu un spectacol de zile mari cu genericul „În lumea lui „Guguţă”. În această zi, zeci de copii iubitori de teatru au vrut să fie alături de actorii şi eroii săi preferaţi.
„20 de ani – nici prea mult, nici prea puţin, suficient însă pentru a educa şi creşte spiritual mai multe generaţii de copii”, a menţionat pentru NOI.md, directoarea teatrului Gabriela Lungu.
Potrivit ei, cu ocazia frumoasei aniversări, teatrul a pregătit un repertoriu deosebit pentru perioada 27 noiembrie - 1 decembrie. În scenă vor fi montate aşa spectacole ca: „Puişorul Cu-cu-liţă”, „La moara cu plăcinte”, " Făcătorii destinului" şi "Prinţesa broască". Începutul – la ora 11:00.
Este de remarcat că Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” este deţinător al mai multor premii şi trofee la cele mai prestigioase Festivaluri Naţionale şi Internaţionale din România, Rusia, Franţa, Belgia, Bulgaria, Taiwan şi altele.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1607
- Populația:
- 1141 locuitori
Gvozdova este un sat din cadrul comunei Gura Camencii, raionul Floreşti. Satul Gvozdova este situat la o distanță de 6 km de orașul Florești și la 123 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1141 de oameni. Prima atestare documentară a satului Gvozdova datează din 15 mai 1607.
Comentarii
(0)