|
Foto: trm.md |
Artiștii moldoveni au interpretat muzică etno la Berlin
În ultimele zile, la Berlin, a avut loc concertul de muzică etno moldovenească susţinut de Orchestra Fraţilor Ştefăneţ şi interpreta Geta Burlacu. Evenimentul a avut loc pentru a sprijini dezvoltarea turismului şi a creşte conştientizarea Republicii Moldova ca destinaţie turistică.
Repertoriul a inclus muzică populară moldovenească, suite pentru vioară, ţambal, acordeon, clarinet şi trompetă, nai şi fluier. De asemenea printre piesele interpretate de artiştii din Republica Moldova se numără melodiile: „Lume-lume", „Balada Haiducului", „Trandafir de la Moldova", „Doina", „Ciocîrlia".
Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Germania, evenimentul s-a bucurat de o puternică rezonanţă, reunind peste 130 de oaspeţi, printre care reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor germane care colaborează cu Republica Moldova, jurnalişti germani, membri ai corpului diplomatic din Germania şi membrii ai diasporei moldoveneşti.
Pe lîngă programul artistic, oaspeţii prezenţi la eveniment au avut prilejul de a servi diverse soiuri de vin moldovenesc, împărtăşindu-şi într-o atmosferă informală emoţiile generate de prestaţia artiştilor din Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor din Moldova, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Sursa:
- Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
- Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
- China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
- Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
- Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1605
- Populația:
- 1727 locuitori
Pîrjota este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Pîrjota este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîșcani și la 191 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1727 de oameni. Satul Pîrjota a fost menționat documentar în anul 1605.
Comentarii
(0)