25 august 2019, 10:30 Personalități 16129

Bogdan Petriceicu Hașdeu – 112 ani de la trecerea în eternitate

Astăzi se împlinesc 112 ani de la trecerea în eternitate a  prozatorului, poetului, dramaturgului, filologului, istoricului, folcloristului moldovean Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Bogdan Hașdeu (numele adevărat Tadeu) Petriceicu s-a născut la 26 februarie 1838 la Cristineşti în familia lui Alexandru Hîjdău. Studiile gimnaziale le face la Kameniţa, Viniţa, Rovno, Chișinău (1848-1853). Serviciul militar îl satisface în calitate de inginer voluntar în regimentul de husari „Contele Radeţki" (1854-1857), paralel frecventează cursurile Universităţii din Harkov. Însuşeşte mai multe limbi: rusa, polona, franceza, italiana, greaca, unele limbi orientale.

Debutează la ziarul „Severnaia pcela” cu o odă patriotică consacrată lui Constantin Stamati (1852). În 1857 trece Prutul, stabilindu-se la Iaşi. Este judecător la tribunalul de la Cahul. Revine la Iaşi şi se integrează în viaţa politică şi culturală a Moldovei. Colaborează la publicaţiile „Zimbrul” şi „Vulturul" (1858). Editează propriile sale periodice: „Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Din Moldova”, intitulată mai apoi „Lumina” (1862-1863). Publică mai multe lucrări, conferind revistelor un profil istorico-filologic. În 1860 este numit custode al Bibliotecii Şcoalelor din Iaşi (căreia îi donează 4000 de volume) şi profesor de istorie, geografie şi statistică.

Din 1874 ţine un curs de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti, iar din 1876 pînă în 1890 este director al Arhivelor Statului, secţia filologică. Elaborează principalele opere filologice: „Cuvente den bătrîni” (1877-1881) şi „Etymologicum Magnum Romaniae” (1886-1898).

Activitatea savantului este recunoscută de mai multe academii din străinătate. Este autorul cunoscutei drame „Răzvan-Vodă” (1867, ulterior reintitulată „Răzvan şi Vidra”), al comediei „Orihonerozia”(1871-1872) şi al volumului „Poezie”(1873). Între anii 1887 şi 1895 editează „Revista nouă”.

Zguduit de moartea fiicei sale Iulia (1888), B. P. Haşdeu trăieşte de acum înainte cu credinţa adîncă a comuniunii mistice cu fiinţa dispărută. Se retrage la castelul său de la Cîmpina, fiind influenţat în interpretările sale dialectice de pozitivismul lui Aug. Comte şi H. Buckle, de concepţia evoluţionistă a lui Darwin, dar şi de cea a lui G. Spencer şi A. R. Wallace.

A fost un deschizător de drumuri, a adunat şi editat documente, texte vechi slave şi moldoveneşti, a acumulat date preţioase pentru perioade puţin cunoscute din istoria şi cultura naţională. A fost preocupat de problemele filologiei şi lingvisticii, domenii în care a fost creator de şcoală. B. P. Haşdeu încearcă să restabilească configuraţia istorică a limbii, de la elementele autohtone, dacice de „substrat”, prin situarea limbii în context indoeuropean şi în relaţiile ei cu limbile popoarelor învecinate. Importantă este culegerea de texte din secolul al XVI-lea, inclusă în primul volum „ Cuvente den bătrîni”. B. P. Haşdeu elaborează bazele ştiinţifice ale folcloristicii, face clasificarea speciilor, promovează metoda modernă de culegere a creaţiei populare, publică studii despre cărţile poporane, despre poezia populară ruteană, italiană, sîrbă, bulgară; despre doină, basm şi baladă.

Spirit enciclopedic, Haşdeu a dominat, prin vocaţia universalităţii, a doua jumătate a secolului al XIX-lea.