24 mai 2024, 15:00 Realitatea moldovenească views 1361
Spunea una, dar a votat alta: Radu Marian recunoaște că legea privind Aeroportul Chișinău avea alt scop
24 mai 2024, 15:00 Realitatea moldovenească views 1361

Spunea una, dar a votat alta: Radu Marian recunoaște că legea privind Aeroportul Chișinău avea alt scop

Recentul amendament, prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor statului ce nu pot fi privatizate nu a avut scopul de a proteja de înstrăinare acest activ, ci de a permite extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale.

O recunoaște însuși autorul inițiativei, deputatul PAS Radu Marian. El a declarat că, prin această modificare, autoritățile vor să găsească un investitor mai bun și mai credibil, transmite unimedia.

„Scopul acestui amendament este mai degrabă legat de licitația care a avut loc și nu s-a finalizat, de a da în chirie anumite spații comerciale. Deci în lege există o prevedere care spune că, pentru bunurile care nu sînt în această listă a bunurilor nepasibile, poți să dai în locațiune aceste spații maximum trei ani. Și, din păcate, trei ani e un termen foarte scurt și, pentru mulți agenți economici serioși, inclusiv din afara țării, e un termen mult prea scurt”, a recunoscut președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe.

Cînd a prezentat însă amendamentul, el a argumentat cu totul altfel.

„Această modificare va garanta că Aeroportul rămîne în proprietatea statului și va corecta o nedreptate comisă în timpul guvernărilor precedente. De asemenea, modificarea va permite Agenției Proprietăți Publice (APP) să relanseze licitația pentru închirierea spațiilor de la Aeroport și a aplica condiții mai avantajoase pentru a atrage cît mai multe companii serioase. De exemplu, să extindă și termenul de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani”, argumenta Marian săptămîna trecută.

Iată că, acum, a recunoscut că partea secundară din acea argumentare era, de fapt, scopul principal. Nici de această dată, deputatul PAS nu a prezentat nicio dovadă a faptului că extinderea cu doi ani a termenului pentru darea în arendă a spațiilor comerciale va face mai atractivă licitația.

Acum cîteva luni, același Radu Marian argumenta fervent condițiile obscure pentru participare la licitația de la aeroport prin război hibrid și prin necesitatea „de a identifica un investitor strategic”. Ulterior, toți s-au convins că autoritățile au pregătit o licitație viciată, cu scopul de a o oferi unei companii franceze, care a fost singura care a depus dosarul și care avea sediul într-o cameră dintr-un cămin.

Epopeea licitațiilor de la aeroport a început în ianuarie, însă a fost anulată și relansată de cîteva ori. Presa a scris că autoritățile au avut, încă din anul trecut, o înțelegere cu firma franceză Lagardere Travel Retail, pe care au asigurat-o că va deveni cîștigătoare. Reprezentantul acestei firme a recunoscut că a fost fermecat de șefa statului, Maia Sandu, și a subliniat că termenul de trei ani pentru darea în arendă a spațiilor comerciale este prea mic. Ulterior, în presă au apărut dovezi despre întîlnirile din anul trecut ale lui Andrei Spînu cu reprezentanți ai unei companii din grupul Lagardere Travel Retail, la care au discutat despre valorificarea spațiilor comerciale din aeroport.

Liderul liberal-democraților, Vlad Filat, îi recomandă deputatului PAS, Radu Marian, să „nu mai vină cu declarațiile bombastice despre Aeroport, pentru a nu discredita funcția înaltă pe care o deține”. Asta după ce Marian a anunțat cu fast despre modificarea legii prin care Aeroportul nu va putea fi privatizat. „AIC nu a fost pasibil privatizării niciodată, pentru că e obiectiv strategic. Totul a avut un singur scop - modificarea termenului de la 3 la 5 ani de concesionare a spațiilor comerciale și ei vor merge mai departe cu această companie franceză”, a declarat Vlad Filat.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
1944 locuitori

Ciucur-Mingir este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Ciucur-Mingir este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cimișlia și la 83 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1944 de oameni. Satul Ciucur-Mingir a fost menționat documentar în anul 1786.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.