|
Statul va oferi mai multă protecție pentru copiii născuți pe teritoriul țării
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea Regulamentului cu privire la procedura dobîndirii și pierderii cetățeniei Republicii Moldova.
Proiectul a fost prezentat Executivului de către Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
Completările aprobate stabilesc procedura de luare la evidență în calitate de cetățean al Republicii Moldova a copilului născut pe teritoriul țării, din părinți cu cetățenie străină sau unul dintre care este apatrid sau beneficiar de protecție internațională, iar celălalt este cetățean străin.
De asemenea, prevederile noi precizează data dobîndirii cetățeniei Republicii Moldova de către copil, în situația în care niciunul din părinți nu are drept de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, dar îndeplinește condițiile legale pentru a fi recunoscut apatrid.
Aceste modificări aduc un impact pozitiv în prevenirea cazurilor de apatridie în rîndul copiilor și asigură protecția drepturilor acestora în procesul dobîndirii cetățeniei prin naștere pe teritoriul Republicii Moldova. Prin adoptarea acestui proiect de hotărîre, Guvernul reafirmă angajamentul său de a asigura drepturile și bunăstarea copiilor născuți în țara noastră, argumentează autorii.
Sursa:
- Moscovici: Amatorii de muzică bună vor avea parte de un concert de excepție la Chișinău, pe 14 septe…
- DAAC Hermes: Premiere exclusive la Arena Auto Fest 2024 ©
- Republica Moldova va avea în curînd o misiune diplomatică în Kazahstan
- Cazul Durov, sau de ce cetățenia unică reduce semnificativ riscul persecuției în străinătate
- Cetățenia moldovenească tot mai populară
- Concert de excepție cu Tamara Gverdțiteli la Chișinău pe 14 septembrie!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1927
- Populația:
- 185 locuitori
Vasilievca este un sat din cadrul comunei Cocieri, raionul Dubăsari. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Dubăsari și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 185 locuitori. Satul Vasilievca a fost înființat în anul 1927.
Comentarii
(0)