22 iulie 2013, 09:53 Realitatea moldovenească views 7568
22 iulie 2013, 09:53 Realitatea moldovenească views 7568

Militarii Armatei Naţionale au participat la exerciţiul „Sub cer senin - 2013”

Peste 200 de militari ai Armatei Naţionale au fost evaluaţi din punct de vedere al pregătirii pentru îndeplinirea misiunilor în Zona de Securitate, ieri, 19 iulie, în cadrul exerciţiului „Sub cer senin - 2013”, desfăşurat la Bălţi, informează MOLDPRES.

La exerciţiu a participat şi ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, care a apreciat nivelul de pregătire a tinerilor soldaţi. „Misiunea de pacificator este una grea, cu provocări dintre cele mai diverse, care necesită instruire specială şi ambiţie. Sînt convins că în următoarele şase luni de serviciu, în regiunea transnistreană, veţi da dovadă de profesionalism şi devotament în executarea misiunilor stabilite”, a spus Marinuţa.

Potrivit comandantului Batalionului Instruire din cadrul Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, Eduard Putină, tinerii soldaţi au fost evaluaţi la şase probe, după ce, timp de patru luni, s-au familiarizat cu istoria conflictului de pe Nistru şi acordurile de menţinere a păcii.

Sursa citată a specificat că militarii testaţi în cadrul exerciţiului „Sub cer senin - 2013” vor fi transferaţi pentru desfăşurarea serviciului militar în termen în subunităţile Forţelor moldoveneşti de menţinere a păcii, dislocate în localităţile Cocieri, Coşniţa şi Varniţa.

În acelaşi timp, alţi circa 200 de militari în termen, încorporaţi în luna iulie 2012, care şi-au îndeplinit serviciul militar în Zona de Securitate au fost trecuţi în rezerva Armatei Naţionale. În cadrul evenimentului, cei mai buni 30 de ostaşi au primit diplome şi cadouri.

Cuvinte cheie:

militari , armata , Moldova , securitate

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1706
Populația:
4496 locuitori

Sălcuţa este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Sălcuţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4496 de oameni. Satul Sălcuţa a fost menționat documentar în anul 1706.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.