![]() |
Tofilat despre restanțele salariile la CFM: noi existăm din ce cîștigăm
Directorul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, recunoaște că entitatea se confruntă cu probleme financiare, iar din această cauză angajații nu și-au primit încă lefurile.
Potrivit directorului, întreprinderea are doar banii pe care-i cîștigă, iar reducerea încasărilor a generat restanțe salariale. Oleg Tofilat mai spune că războiul din Ucraina a blocat și intenția autorităților de a procura locomotive și vagoane noi, notează IPN.
Directorul CFM spune că în ultima perioadă au scăzut încasările în bugetul întreprinderii, iar din acest motiv angajații încă nu și-au ridicat lefurile pe ultimele luni. Potrivit lui Oleg Tofilat, incertitudinea din sistemul feroviar, generată de războiul din Ucraina, a determinat reducerea semnificativă a veniturilor CFM.
„Anul trecut am dublat salariile, ele erau foarte mici și le-am mărit aproape de două ori. Nu pot spune că acum sînt foarte mari. Salariul mediu e puțin peste 8 mii de lei. Oricum, asta înseamnă că acum presiunea pe bugetul nostru este mult mai mare. O altă problemă la Calea Ferată este lipsa de capital circulant. Ceea ce înseamnă că noi existăm din ceea ce cîștigăm. Dacă avem o perioadă de o lună – două, cînd scade cererea, respectiv, scad încasările, și Calea Ferată poate avea dificultăți cu achitările. Este un lucru neplăcut, dar nu putem rezolva toate problemele în termeni atît de scurți. Cînd am venit în funcție, această gaură în capitalul circulant era echivalentă cu încasările de 8 luni. Acum este ceva mai bine, dar oricum, dacă scade cererea, ne ciocnim cu dificultăți. Dacă nu uităm la cifre, în acest an am achitat mai multe salarii decît anul trecut. Ultimele două luni au fost critice din punctul de vedere al încasărilor. Cu certitudine, vor veni și timpuri mai bune. Certitudinea stabilizării salariilor va apărea atunci cînd se va stabiliza sistemul”, a spus Oleg Tofilat în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova.
Oleg Tofilat spune că majoritatea locomotivelor și vagoanelor au termenele de exploatare depășite, iar reabilitarea infrastructurii feroviare și a echipamentului rulant a devenit imperios necesară. Totuși, potrivit șefului CFM, locomotivele și vagoanele noi, în vreme de război, sînt extrem de costisitoare.
„E greu ca într-o perioadă de război să te gîndești la echipament nou. Pentru că angajamentele financiare internaționale prevăd că orice bun finanțat trebuie asigurat, iar transportul feroviar implică traversarea Ucrainei, iar traversarea unei zone de război face asigurarea unui bun foarte costisitoare, ceea ce ne taie din elanul de a procura material rulant nou. În plus, existența acestui război înseamnă că nu poți procura nici șine din Ucraina și Rusia, iar Rusia era cel mai mare producător de șine de ecartament larg”, a mai spus directorul CFM.
Recent, Guvernul a aprobat ratificarea unui acord de împrumut între Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Republica Moldova în valoare de 23 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari care are o lungime de 446 de km.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1806
- Populația:
- 2248 locuitori
Burlăceni este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Greceni și Burlăceni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Cahul și la 187 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2248 de oameni. Satul Burlăceni a fost menționat documentar în anul 1806.
Comentarii
(0)