|
Ministerul Sănătății nu a pornit vreo anchetă în privința medicului de la SCR
Ministerul Sănătății nu a demarat nicio anchetă referitor la cazul de la Spitalul Clinic Republican, cînd un medic ORL a fost filmat reproșîndu-i unei paciente faptul că nu îi vorbește în limba de stat.
„La minister, nu avem anchetă, dar există analiza acestui caz prin prisma și prin ședințele Comitetului de etică. Aceasta este funcția Comitetelor de Etică. În acest Comitet trebuiesc analizate toate aceste fapte și analizate probele.
La momentul de față, ministerul nici nu trebuie să facă o anchetă. Noi ne-am autosesizat, am luat legătura cu administrația spitalului, care ne-au informat despre ce au de gînd să facă”, a menționat Ala Nemerenco la tv8.
Potrivit ministrului Sănătății, administrația Spitalului Clinic Republican (SCR) urmează să publice un alt comunicat de presă în care vor anunța decizia Comitetului de etică. Totodată, Nemerenco a mai spus că pacienta a solicitat să revină pentru monitorizare la același doctor, transmite Noi.md cu referire la omniapres.md.
„Cunosc că a avut loc prima ședință. A fost audiat medicul, personalul medical, martorii, dar și pacienta. Este și un video pe care l-a lăsat pacienta pentru acest Comitet ca un mesaj din partea dumneaei.
Pacienta a fost operată cu succes. Ea nu a avut o barieră la accesul la servicii medicale. Se va reîntoarce la 31 iulie pentru monitorizare. Și-a arătat disponibilitatea de a reveni la acest medic”, a spus ministrul.
Amintim că zilele trecute, în internet a apărut o înregistrare video în care un medic de la Spitalul Clinic Republican (SCR) conversează cu o pacientă vorbitoare de limbă rusă, spunîndu-i că "vrea să o împuște cu un Kalașnikov" atunci cînd aceasta răspunde în rusă la salutul său în limba de stat.
Potrivit doctorului, discuția ar fi fost mult mai lungă, iar în imaginile video au fost incluse momente rupte din context „pentru a da o tentă politică”.
Ulterior, conducerea SCR a condamnat comportamentul medicului și a venit cu scuze față de pacienta vizată în incident.
Sursa:
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1552
- Populația:
- 13164 locuitori
Floreşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Florești. Amplasat pe malul stîng al rîului Răut, oraşul Floreşti este situat la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 13164 de locuitori. Prima atestare documentară a localităţii datează de la mijlocul secolului XVI (între 1552-1561), cînd domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, întărea slugilor sale Flore, Ilie Pohreb şi Oanţa, un loc pustiu, pentru a întemeia un sat. Satul fondat ia numele de Floreşti, iar în secolul XVII ajunge în proprietatea cronicarului Miron Costin.
Comentarii
(0)