![]() |
Peste 6 mii de ucraineni beneficiază de protecție temporară în Republica Moldova
Din luna martie, persoanele refugiate din Ucraina pot beneficia de protecție temporară, acordată de autoritățile de la Chișinău pentru a le asigura acestora integrarea mai bună în societatea Republicii Moldova.
Documentul de identitate local le permite accesul la educație, asistență medicală, statut juridic și alte servicii importante. Timp de patru luni, din momentul aprobării acestei forme de protecție și pînă acum, aproximativ 10 mii 400 de persoane refugiate din Ucraina au solicitat protecția temporară, iar puțin peste 6 mii au primit deja un document de identitate. Totuși, refugiații întîmpină dificultăți și consideră că procedurile ar trebui simplificate, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.
Mecanismul prin care se oferă statutul de protecție temporară persoanelor strămutate este un precedent pentru legislația Republicii Moldova, a explicat secretara de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Jana Costachi. Ea mai spune că documentul poate fi solicitat la Inspectoratul General pentru Migrație, fie la oficiu sau online și se eliberează în decurs de 30 de minute, însă pentru acest lucru este nevoie ca refugiatul să dețină un document eliberat de autoritățile din Ucraina și să aibă un loc de trai în Republica Moldova.
„Protecția temporară înseamnă următorul lucru: Solicit statului Republicii Moldova un act de identitate care îmi conferă dreptul să rămîn pe teritoriul Republicii Moldova pe un an de zile, martie 2023-martie 2024 și acționez în aceleași condiții ca și mine, ca și dumneavoastră. Pentru a evita îmbulzeala există posibilitatea să faci programare pentru interviul propriu-zis cu inspectorul de la Inspectoratul General pentru Migrație, să faci această procedură online”, a menționat secretara de stat.
Jana Costachi a subliniat că statul are capacitatea de a oferi acte de identitate locală pentru circa 100 de mii de refugiați ucraineni.
Totuși, refugiații întîmpină dificultăți în obținerea acestui statut, iar procedurile ar trebui simplificate. Una dintre probleme este dovada locului de trai, iar cetățenii moldoveni care găzduiesc refugiați, de cele mai multe ori, nu sînt dispuși să ofere aceste date despre locuință, spune Raisa, refugiată din Ucraina. Femeia a venit în Republica Moldova în martie 2022 și în luna mai a acestui an, după o procedură anevoioasă, a reușit să obțină în sfîrșit protecția temporară. Ea a declarat pentru Radio Moldova că protecția temporară îi oferă mai multe drepturi și facilități, inclusiv accesul la servicii.
„Sunt foarte recunoscătoare, totul a decurs fără probleme. A fost dificil să depun cererea, am reușit să mă înregistrez abia la a treia încercare. Cînd am ajuns la întîlnirea programată, personalul de la intrare ne-a spus că documentele noastre nu sînt potrivite, că avem nevoie de un contract în loc de o declarație. Apoi, a existat o problemă cu scanarea amprentelor digitale, deoarece camera nu a funcționat, așa că a trebuit să mergem la Centrul de Criminalistică pentru a fi supuși unei proceduri complete de amprentare mecanică. Cred că acest proces ar trebui simplificat. Acum am primit statutul de protecție temporară, lucrez legal. Datorită acestuia, multe probleme au fost rezolvate, am acces la servicii medicale și sociale”, a spus refugiata.
Precizăm că mai multe informații despre statutul de protecție temporară pot fi găsite pe portalul guvernamental „dopomoga.gov.md”.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1606 - 1607
- Populația:
- 2166 locuitori
Tălăieşti este un sat din cadrul comunei Crasnoarmeiscoe, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Hîncești și la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2166 de oameni. Satul Tălăiești a fost menționat documentar în anii 1606 - 1607.
Comentarii
(0)