15 august 2022, 11:30 Realitatea moldovenească views 1808
Ioniță: Din cauza scumpirii creditelor, cel mai mult are de suferit doar Guvernul
15 august 2022, 11:30 Realitatea moldovenească views 1808

Ioniță: Din cauza scumpirii creditelor, cel mai mult are de suferit doar Guvernul

Majorarea ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei (BNM) are cîteva efecte. „Ridicînd rata de bază a avut loc o descurajare a tuturor tipurilor de împrumut, inclusiv a celor investiționale”, a constat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

În cadrul ediției de vineri, 12 august, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, expertul a spus că recent BNM pentru a 10-a oară în decursul acestui an a majorat rata de bază, care a ajuns la 21,5%.

Ultima dată am avut o rată de bază mai mare decît în prezent, în decembrie 2000, atunci cînd Republica Moldova a trecut printr-o criză profundă legată de deprecierea valutei naționale și a avut o inflație extrem de ridicată. După a scăzut. Au fost de cîteva ori majorări, însă la 21,5% nu am ajuns niciodată”, a spus expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță din cauza majorării ratei de bază, rata medie a dobînzilor la creditele noi acordate de către bănci în ultimul an a crescut cu 70%. Dacă anul trecut rata medie a dobînzii era 6,8% acum a ajuns la 11,3%. Dacă anul trecut creditele de consum se ofereau la cea mai mică dobîndă bancară de bază de 4,4%, fără celelalte plăți suplimentare, acum se oferă la 13,7%. Pentru persoanele fizice care practică antreprenoriatul creditele s-au scumpit cu 50%, de la 9,1% la 13,8. Pentru persoanele fizice care i-au imobile, creditele s-au scumpit tot cu 50%, de la 6,6% la 9,9%. Iar pentru persoanele juridice, creditele s-au scumpit cu 27%, de la 8,2% la 13,7%. „Politica monetară a BNM a dus la scumpirea diferențiată a banilor, a descurajat creditele de consum și creditele luate de către persoanele fizice care practică antreprenoriatul. Pentru agenții economici a înregistrat cea mai mică creștere”, a spus Veaceslav Ioniță.

Economistul susține că din cauza scumpirii creditelor cel mai mult are de suferit doar Guvernul, care pentru acest an a aprobat un buget cu cel mai mare deficit bugetar din istoria țării, deficit care trebuie acoperit din împrumuturi externe, care întîrzie să vină, și împrumuturi interne.

Economistul a amintit că Guvernul a luat decizia de a nu se mai împrumuta de la băncile moldovenești, deoarece dacă anul trecut se împrumuta cu 5,53%, în prezent dobînda a ajuns la 20,5%. O scumpire de 3,7 ori. „Banii s-au scumpit cel mai mult pentru Guvern, apoi creditele de consum ale populației, urmează creditele acordate tot populației dar în alt scop decît cel de consum, iar pentru agenții economici scumpirea este cea mai mică”, a precizat economistul.

Analistul economic a mai menționat că BNM, prin politica sa monetară, a descurajat împrumuturile și a încurajat depunerile, iar banii s-au scumpit și pe dimensiunea economiilor. Dacă anul trecut, dobînda medie pentru depozitul persoanelor fizice era de 3,5%, în prezent a crescut pînă la 11,4%. „Dacă anul trecut, cetățenii moldoveni și agenții economici moldoveni lunar accesau credite de cîte 890 de milioane de lei, în acest an lunar se oferă credite de circa 639 de milioane de lei. Anul trecut a reprezentat 4,4% din PIB, acum este de 3%”, a menționat analistul economic.

Economistul a mai remarcat faptul că scumpirea banilor pe de o parte descurajează consumul, iar pe de altă parte încurajează economiile. Cînd a început războiul din Ucraina moldovenii au scos banii din bănci. Dacă pînă anul trecut depozitele noi erau în medie de un miliard de lei pe lună, în luna iunie s-a ajuns la 2,2 miliarde de lei. „Moldovenii merg și depun bani în bancă de două ori mai mulți bani decît depuneau acum un an în urmă”, a remarcat economistul.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1595
Populația:
7250 locuitori

Talmaza este un sat şi comună din raionul Ștefan Vodă. Este unicul sat din componența comunei cu același nume. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Ștefan Vodă și la 94 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 7250 de oameni. Satul Talmaza a fost menționat documentar în anul 1595.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.