|
Foto: actualitati.md |
Gavrilița: ”Noi trebuie să nu permitem hoților să-și unească forțele”
Prim-ministra Natalia Gavrilița a venit cu declarații, după ce concertul de duminică, 19 iunie, din Piața Marii Adunări Naționale a fost anulat.
„Am văzut că nu au finanțare legală care să le permită să arate contractele în mod legal și în acest caz este o problemă să instalezi o scenă”, a menționat Gavrilița la emisiunea Inprofunzime de la ProTV.
„A fost interzisă pentru că nu existau documente care ar fi permis amplasarea legală a scenei. Pe deoparte există acest drept de a protesta, iar pe de altă parte noi avem lege și anumite acte normative care trebuie respectate și dacă nu sînt respectate nu putem permite.
Au fost documentate anumite încălcări de aceea și nu s-a permis amplasarea acestei scene, dar au fost și însăși artiștii care după ce și-au dat seama că sînt implicați într-un joc politic murdar au renunțat singuri să vină la acest concert.
Noi acum trebuie să nu permitem hoților să-și unească forțele utilizînd acesta situație geopolitică să revină la furturi Am văzut că nu au finanțare legală care să le permită să arate contractele în mod legal și în acest caz este o problemă să instalezi o scenă. Că nu oricine fără nicio ordine și să instaleze scene în Piața Marii Adunări Naționale”, a menționat Natalia Gavrilița.
Inspectoratul General al Poliției a venit cu explicații privind scena din Piața Marii Adunări Naționale și respinge acuzațiile aduse la adresa instituției de către reprezentanții unui partid politic și organizatori ai evenimentelor de astăzi din capitală, precum că ar interzice instalarea scenei.
Concertul artiștilor ruși din Piața Marii Adunări Naționale sub este semnul întrebării. Polițiștii interzic parcarea transportului, pentru descărcarea scenei „ca să se evite eventuale provocări”. Membri ai Partidului Șor acuză guvernarea ca ar fi dat indicații să împiedice manifestația. La fel și organizatorul declarat al concertului, activistul Veaceslav Valico.
„Guvernarea PAS face tot posibilul pentru a interzice concertul de duminică, la care este așteptat să cînte, printre alții, interpretul Filip Kirkorov”. Declarația a fost făcută de către organizatorul concertului din 19 iunie, Veaceslav Valico. Acesta i-a îndemnat pe oameni să iasă în stradă în apărarea concertului. Potrivit lui, poliția recurge la presiuni, intimidări și arestări și, fără niciun argument legal, interzice amplasarea scenei în PMAN.
Regele muzicii pop din Rusia, Filip Kirkorov, a venit ieri, 18 iunie, la Chișinău și va interpreta melodiile preferate pentru publicul din țara noastră, la concertul de duminică, 19 iunie, dedicat Zilei Absolventului. Anunțul a fost făcut de interpret, în cadrul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o la scurt timp după ce avionul cu care a venit Kirkorov a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Kirkorov a venit împreună cu interpretul rus David Manukyan, cunoscut și sub numele de Dava, precum și cu cîntărețul Vanea Dmitrienko.
Sursa:
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1654
- Populația:
- 982 locuitori
Podgoreni este un sat şi comună din raionul Orhei. Podgoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Orhei și la 66 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 982 de oameni. Satul Podgoreni a fost menționat documentar în anul 1654.
Comentarii
(0)