16 aprilie 2022, 10:30 Realitatea moldovenească views 2062
Începînd de astăzi purtarea măștii nu mai este obligatorie
16 aprilie 2022, 10:30 Realitatea moldovenească views 2062

Începînd de astăzi purtarea măștii nu mai este obligatorie

Începînd de astăzi, 16 aprilie 2022, purtarea măștilor de protecție împotriva virusului SARS-COV-2 nu mai este obligatorie în R. Moldova. Totuși, autoritățile recomandă în continuare purtarea măștilor în spațiile închise și în transportul public, dar și vaccinarea împotriva Covid-19.

Eliminarea restricțiilor epidemiologice vine după ce Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a decis vineri, 15 aprilie, anularea stării de urgență în sănătate publică după aproape doi ani de la declararea acesteia, transmite zdg.md.

Decizia a fost luată în contextul în care în ultimele două luni se atestă o scădere a incidenței cazurilor noi de COVID-19, de la 754 la 34 de cazuri la 100 mii populație. De asemenea, în majoritatea localităților din țară se atestă cod verde.

Astfel, odată cu anularea stării de urgență, toate restricțiile de ordin epidemiologic sînt eliminate. Începînd cu 16 aprilie, purtarea măștilor de protecție nu va mai fi obligatorie, dar se recomandă utilizarea acestora în continuare, în spațiile închise și transportul public.

„Vă încurajez să purtați mască în continuare în spațiile aglomerate, în orice magazin – mare sau mic, în transportul public, astfel ca niciodată să nu mai trecem prin ce am trecut, și cine încă nu s-a vaccinat, să o facă fără întîrziere", scris ministra Sănătății pe facebook.

La fel, este important să fie respectate regulile de igienă a mîinilor, regulile de igienă respiratorie, dar și conduita socială responsabilă în cazul apariției simptomelor de infecții respiratorii, se menționează în comunicatul autorităților.

Totodată, pentru a fi protejați de formele grave provocate de virus, autoritățile din domeniul sănătății îndeamnă cetățenii să se vaccineze.

Sursa: www.zdg.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
683 locuitori

Comisarovca Nouă este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Coşniţa Nouă, Bosca, Pohrebea Nouă și Comisarovca Nouă. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubasari și la 75 km de Chișinău. Populaţia satului Comisarovca Nouă alcătuia 683 de oameni în anul 2011. Satul Comisarovca Nouă a fost menționat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.