07 august 2024, 09:30 Realitatea moldovenească views 883
ASP: Conducătorii auto pot deține simultan doar un singur permis de conducere
07 august 2024, 09:30 Realitatea moldovenească views 883

ASP: Conducătorii auto pot deține simultan doar un singur permis de conducere

Agenția Servicii Publice (ASP) a venit cu o informație importantă în privința permiselor de conducere, notează Noi.md.

Cetățenii Republicii Moldova au posibilitatea să-și preschimbe permisele de conducere în țările în care, la moment, s-au stabilit cu traiul. În unele țări preschimbarea se efectuează în baza examenelor.

Emiterea unui nou permis de conducere se face fără susținerea probelor de examene în statele cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere.

Odată preschimbate, permisele de conducere moldovenești se retrag și sînt transmise autorității emitente (Agenția Servicii Publice) pentru a fi radiate din evidență.

Cu toate astea, există cetățeni care, după ce și-au preschimbat permisul într-o altă țară, prin întocmirea unei declarații pe proprie răspundere, anunță autoritatea emitentă din R. Moldova că au pierdut permisul de conducere moldovenesc și solicită eliberarea unui nou document, încălcînd astfel prevederile art. 3521, alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova, săvîrșind infracțiunea de Fals în declarații.

În prezent, sînt inițiate 55 de astfel de sesizări. Cetățenii găsiți vinovați, care dețin concomitent două permise de conducere, eliberate de două țări, pe lîngă procedura administrativă de anulare a permisului de conducere, riscă și sancțiuni de ordin penal (pedeapsă sub formă de amendă în mărime de pînă la 950 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 1 (unu) an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani).

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1886
Populația:
72 locuitori

Bosca este un sat din cadrul comunei Comisarovca Nouă din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Dubăsari și la 69 km de Chișinău. Populaţia satului Bosca alcătuia 72 de oameni în anul 2012. Satul Bosca a fost menționat documentar în anul 1886.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.