12 ianuarie 2022, 11:45 Realitatea moldovenească views 2492
Dodon a îndemnat guvernarea să solicite de urgență negocieri cu Federația Rusă
12 ianuarie 2022, 11:45 Realitatea moldovenească views 2492

Dodon a îndemnat guvernarea să solicite de urgență negocieri cu Federația Rusă

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a venit cu un îndemn către guvernare a de solicita de urgență negocieri la nivel înalt cu Rusia pentru a identifica soluții la criza gazelor.

Politicianul spune că în următoarele săptămîni se așteaptă o creștere exorbitantă a tarifelor și prețurilor la majoritatea mărfurilor și serviciilor.

"Încercările jalnice ale unor şefi din guvernarea moldovenească de a transfera responsabilitatea pentru acest genocid social şi energetic către "tendințele mondiale" nu pot servi drept justificare pe fundalul preţurilor mult mai mici la resursele energetice în astfel de ţări europene, precum Serbia, Ungaria, Germania şi alte ţări, care au reuşit să ajungă la un numitor comun cu Federaţia Rusă.

În cea de-a doua jumătate a anului 2021, conducerea Moldovei a ignorat arogant toate platformele şi posibilitățile reale de a stabili un dialog direct cu conducerea de vîrf a Federaţiei Ruse. Iar în ultimele luni, au fost cel puţin şapte astfel de posibilități", se arată în declarația lui Igor Dodon.

Potrivit lui, fondurile bugetare şi împrumuturile externe (credite FMI şi UE, pe care următoarele guverne şi generaţii vor trebui să le ramburseze) sînt investite nu în economie şi agricultură, în infrastructură şi construcţia drumurilor, în majorarea salariilor, ci sînt îndreptate spre acoperirea greșelilor, aroganţei şi iresponsabilităţii guvernării actuale.

"Fac apel către conducerea de vîrf a ţării să chibzuiască, să-şi tempereze aroganţa, să înceteze jocul de-a isteria rusofobă şi să solicite în regim de urgenţă negocieri la nivel înalt cu partenerii noştri strategici ruşi pentru a identifica soluții de a sprijini poporul moldovenesc să supraviețuiască în această iarnă", a mai menționat acesta.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Igor Dodon , Rusia , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
769 locuitori

Parcani este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Parcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 4 km de orașul Șoldănești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 769 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Parcani datează din anul 1560.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.