|
Ostalep: Despre revenirea mea în politică se va anunţat aparte
Directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul vice-ministru de externe Valeriu Ostalep și-a exprimat dezamăgirea faţă de acțiunile actualei guvernări, spunînd că el nu mai așteaptă nimic altceva de la nimeni și este nevoie de noi abordări și oameni noi, al căror șef nu va fi un ambasador și nu va fi FMI, relatează Noi.md.
„În timpul alegerilor, candidații ne conving că: au un plan de acţiuni, au cunoștințe, abilități și oameni care vor realiza promisiunile. Și doar lipsa „instrumentelor" îi împiedică. Ok. Actuala guvernare (neașteptat pentru ea însăşi) a primit instrumentele necesare. Dar este deja destul de evident că, oricum v-aţi aranja să staţi, tot nu vă faceţi buni muzicanţi. Este bine că în vreo două luni de zile toată lumea a văzut care le este stilul. Nu mai aștept altceva de la nimeni, personal le-am înţeles pe toate. Cel mai clar îmi este faptul că pe toate flancurile este nevoie de noi abordări și de oameni noi al căror cap nu va fi ambasadorul sau FMI. P.S. Avînd în vedere că atacurile trollilor de toate categoriile îmi fac să crească amorul propriu, această postare nu se referă, deocamdată, la implicarea mea personală în politică. Despre aceasta se va anunţat aparte. Dar faptul că „aşa nu va mai merge", este o realitate. Nu faceţi jocul potrivit. Noi asta nu ascultăm", a scris Valeriu Ostalep pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1856
- Populația:
- 1203 locuitori
Cucoara este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cucoara și Chircani. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cahul și la 155 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1203 oameni. Satul Cucoara a fost menționat documentar în anul 1856.
Comentarii
(0)