Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria video |

Ostalep Valeriu

Valeriu Ostalep − jurist, diplomat, activist, analist politic, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene (2005-2009).

S-a născut pe 22 iulie 1976 la Chișinău, precum a spus Ostalep însuși într-unul dintre interviurile sale, a crescut "într-o adevărată familie sovietică de intelectuali: mama – contabilă, tatăl său toată viața a activat în cadrul organelor de drept".

El a învățat să citească de sine stătător, la o vîrstă fragedă. La Biblioteca Republicană pentru Copii (pe atunci se numea A. Pușkin, în prezent: I.Creangă), Valeriu se număra printre cei mai buni cititori, fotografia lui aflîndu-se pe Tabla de Onoare a bibliotecii. Pasiunea pentru lectură s-a amplificat doar cu timpul, a adunat și o bibliotecă impresionantă. A învățat bine la școală, a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova, fiind licențiat în drept. În anii studenției mai era pasionat și de radioelectronică. În anul 2001 a urmat un program de studii în domeniul diplomației la Institutul Olandez de Relații Internaționale.

Începînd cu anul 2000 este ofiţer de presă al Direcţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Din 2002 – şef al Biroului Naţional pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, iar din 2004 – director al acestui birou, coordonator naţional al Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (GUAM). Din iulie 2005 pînă în noiembrie 2009 – viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Din anul 2011 este director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate.

Hobby: lectura, muzica jazz etc.

Distincții

Cavalerul Ordinului de Onoare

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1608
Populația:
9060 locuitori

Camenca este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 160 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 9060 de oameni. Camenca a fost menționată documentar în anul 1608.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.