29 mai 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 17392
Judecătoarea care a anulat rezultatele alegerilor din Chișinău, avansată în grad
29 mai 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 17392

Judecătoarea care a anulat rezultatele alegerilor din Chișinău, avansată în grad

Judecătoarea Rodica Berdilo, care acum aproximativ un an a anulat rezultatele alegerilor locale noi din Chișinău, a fost avansată avansată în gradul V de calificare, printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, scrie Anticoruptie.md.

Prin hotărîrea Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor (CEP) din 17 mai, Rodica Berdilo a acumulat în total 83 de puncte și a fost evaluată cu calificativul „foarte bine".

„În partea ce ține de organizarea activității profesionale, judecătoarea Rodica Berdilo îşi exercită obligaţiile de serviciu demonstrînd abilităţi profesionale la un nivel înalt, respectă etica profesională, asigură apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora, își desfășoară munca în conformitate cu cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei şi asigură interpretarea şi aplicarea uniformă și coerentă a legislaţiei", au mai constatat membrii Colegiului, potrivit sursei citate.

„Pe parcursul activității sale, Rodica Berdilo nu a comis fapte compromițătoare și a respectat normele Codului de etică a judecătorului", se mai arată în aprecierea dată de evaluatori, citată de Anticoruptie.md.

Alegerile locale noi din Chișinău, organizate anul trecut, au fost cîștigate de Andrei Năstase. Rezultatele au fost însă anulate, argumentul instanței fiind că acesta a făcut agitație electorală în ziua tăcerii, printr-un live pe Facebook, care ar fi influențat, în opinia magistratei, opțiunea electoratului. Ulterior, procesul verbal prin care Năstase a fost sancționat pentru agitație electorală a fost anulat.

Sursa: tv8.md

Cuvinte cheie:

alegeri , judecător

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1920
Populația:
60 locuitori

India este un sat din cadrul comunei Butor din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Grigoriopol și la 71 km de Chișinău. Populaţia satului India alcătuia 60 de oameni în anul 2007. Satul India a fost înființat în anul 1920.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.