![]() |
Fostul ministru Chirinciuc, condamnat la închisoare cu executare
Ex-ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc a fost condamnat de magistrații de la Curtea de Apel la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.
Curtea de Apel a examinat, în seara zilei de ieri, contestaţiile părţilor împotriva sentinţei primei instanţe, prin care acesta fusese condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate.
Astfel, pentru trafic de influenţă şi abuz de serviciu, fostul ministru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 5 ani.
Tot ieri, instanţa de fond i-a agravat pedeapsa şi unui om de afaceri, care i-a fost complice fostului ministru la comiterea traficului de influenţă, stabilindu-i o pedeapsă de 2 ani de detenţie.
Totuşi, instanţa a respins solicitarea procurorului privind confiscarea extinsă, în folosul statului, a automobilului de lux care aparţine fostului ministru şi a mijloacelor financiare de 40 000 lei şi 5 500 euro – sume ridicate în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul omului de afaceri.
Decizia este executorie, însă cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.
Amintim că, ministrul, împreună cu şefii a două companii de construcţi au fost reţinuţi pe 27 aprilie 2017, iar fiind audiaţi şi-au recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei.
În august, 2017, Judecătoria Chișinău l-a condamnat la un an și patru luni închisoare cu suspendare și o amendă de 15 mii de lei pe fostul ministru liberal al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, acuzat de trafic de influență și abuz în serviciu.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1814
- Populația:
- 3305 locuitori
Proteagailovca este o localitate din componența municipiului Bender, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 2 km de orașul Bender și la 66 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2008, populaţia satului constituia 3305 oameni. Satul Proteagailovca a fost menționat documentar în anul 1814.
Comentarii
(0)