UE şi R. Moldova au semnat acordul cu privire la Spaţiul Aerian Comun
La Bruxelles au fost semnate astăzi două acorduri importante ce vizează cooperarea moldo-comunitară, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.
Acordul privind Spaţiul Aerian Comun între Uniunea Europeană şi statele sale membre şi Republica Moldova şi Acordul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare au fost semnate în cadrul vizitei de lucru a Prim-ministrului Vlad Filat la Bruxelles.
La ceremonia de semnare a Acordurilor au participat: vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, Comisar european pentru mobilitate şi transport, Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş şi ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Villy Sovndal.
Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că semnarea acordurilor respective marchează finalizarea a două importante procese de negociere pentru Republica Moldova, care semnifică începutul cooperării bilaterale cu UE în două domenii importante, avînd potenţialul generării de beneficii pentru cetăţenii ţării noastre.
"Ne bucurăm de semnarea ambelor acorduri şi le mulţumim partenerilor noştri europeni, care, deşi de cealaltă parte a mesei de negocieri, ne-au fost alături în promovarea obiectivelor ambiţioase consacrate prin textele acestora Acorduri", a spus Prim-ministrul.
În mod special Premierul a remarcat eforturile întreprinse de Preşedinţia Daneză a UE pentru susţinerea finalizării, cît mai rapid posibile, a procedurilor juridice necesare pentru semnarea şi, implicit, intrarea în aplicare a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun între RM şi UE.
"Semnarea acestui Acord constituie un element important al integrării RM în piaţa transportului aerian din UE, preluării înaltelor standarde de securitate şi siguranţă aeronautică, precum şi acceptării liberalizării serviciilor, urmînd să se transpună în beneficii nete pentru pasagerii ce călătoresc în şi din RM", a declarat Vlad Filat.
Premierul a mai precizat că semnarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre UE şi RM este importantă pentru companiile aeriene din Moldova, care operează curse spre UE, întrucît vor fi eliminate restricţiile privind destinaţiile, capacităţile şi numărul de frecvenţe. Astfel, ele vor obţine acces spre o piaţă cu o populaţie de circa 500 milioane de locuitori. Totodată, Vlad Filat a menţionat că acest Acord este important şi pentru mediul de afaceri.
"Practica arată că sporirea accesibilităţii transportului aerian duce inevitabil la intensificarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri din diferite ţări/regiuni şi la sporirea relaţiilor interumane. Beneficiarul numărul unu al acestui acord rămîne însă cetăţeanul/pasagerul care va avea acces la servicii de transport aerian de o calitate mai bună şi va beneficia de diminuarea tarifelor la bilete de avion", a spus Prim-ministrul.
Referindu-se la Acordul cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare între RM şi UE, Vlad Filat a opinat că acesta reflectă convergenţa punctelor de vedere ale RM şi UE în privinţa aspectelor legate de calitate, protecţia consumatorilor şi proprietatea intelectuală.
Acest Acord vine să contribuie la promovarea şi protejarea produselor de calitate, lucru care este benefic nu doar sectorului agricol din Republica Moldova şi din UE, dar şi consumatorilor. Semnarea şi implementarea lui va aduce o contribuţie esenţială la realizarea prevederilor viitorului Acord de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM-UE. În contextul aspiraţiilor şi parcursului european al Republicii Moldova, semnarea Acordului respectiv este încă o dovadă că Republica Moldova este adept al unei politici de calitate la cele mai înalte standarde europene şi că îşi îndeplineşte constant angajamentele asumate.
"Apreciem înalt calitatea şi consistenţa dialogului politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, şi exprimăm în continuare angajamentul plenar pentru procesul de implementare a agendei de reforme asumate pentru parcursul european al statului nostru", a declarat Vlad Filat.
Villy Sovndal a menţionat importanţa parteneriatului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi a precizat că semnarea Acordurilor în cauză reprezintă continuarea cooperării moldo-comunitare în toate domeniile. Totodată, oficialul a apreciat eforturile autorităţilor Republicii Moldova în vederea avansării în dialogul moldo-comunitar, exprimîndu-şi convingerea că cele două Acorduri semnate astăzi vor aduce beneficii cetăţenilor Republicii Moldova şi vor impulsiona relaţiile bilaterale în domeniile vizate.
Ministrul danez de externe a apreciat înalt rezultatele obţinute de autorităţile de la Chișinău în procesul de integrare europeană şi l-a felicitat pe Prim-ministrul Vlad Filat pentru modul în care Republica Moldova îşi îndeplineşte angajamentele asumate.
La rîndul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, a menţionat că aderarea Republicii Moldova la spaţiul aerian comun al UE va aduce beneficii substanţiale atît pasagerilor care circulă cu transportul aerian, cît şi mediului de afaceri, precum şi va contribui la dezvoltarea domeniului transportului aerian.
"Aderarea Republicii Moldova la acest Acord înseamnă şi sporirea securităţii zborurilor şi a calităţii de deservire în acest domeniu, dat fiind că presupune alinierea la standardele europene în acest sens", a spus vicepreşedintele Comisiei Europene.
Siim Kallas a mai menţionat că Acordul privind Spaţiul Aerian Comun între Uniunea Europeană şi Republica Moldova este primul acord sectorial bilateral semnat de RM şi UE, fapt de care Comisia Europeană pentru mobilitate şi transport este foarte mulţumită. Oficialul a exprimat speranţa că relaţiile moldo-comunitare se vor dezvolta şi în continuare în acelaşi ritm în toate domeniile de cooperare.
Dacian Cioloş s-a referit în special la cel de-al doilea acord semnat astăzi - Acordul cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare dintre RM şi UE. În calitatea sa de Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş a menţionat că acest acord creează noi oportunităţi pentru Republica Moldova pentru dezvoltarea domeniului agriculturii, dar şi are o mare importanţă în procesul de negociere a Acordului de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM-UE, domeniul agriculturii avînd o parte substanţială în procesul de negocieri.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1679
- Populația:
- 502 locuitori
Scăieni este un sat din cadrul comunei Izvoare, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Florești și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 502 oameni. Satul Scăieni a fost menționat documentar în anul 1679.
Comentarii
(0)