![]() |
Numărul populației Republicii Moldova va fi revăzut
Numărul oficial al populației Republicii Moldova va fi revăzut în acest an. Procesul ar urma să înceapă la vară și se va finaliza în toamnă. Va fi recalculat nu doar numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova, dar și indicatorii principali de statistică demografică, indicatorii macroeconomici, precum PIB pe cap de locuitor, indicatorii de sănătate, educație și piața de muncă.
Potrivit unui comunicat de presă citat de IPN, acțiunea de revizuire va fi desfășurată de către Biroul Național de Statistică (BNS), cu suportul UNFPA și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, în conformitate cu datele Recensămîntului Populației și Locuințelor din 2014. De această dată, nu vor fi incluși în baza de date cei care nu au fost acasă de mai bine de un an. Datele despre aceștia vor fi obținute de la Poliția de Frontieră.
Vitalie Valcov, director general BNS, spune că cea mai mare provocare în procesul de recalculare a numărului populației va fi estimarea fluxului anual de emigrare.
Rita Columbia, reprezentantă UNFPA în Republica Moldova, declară că oferirea unor date statistice calitative este crucială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare a țării, axate pe răspunsul la necesitățile reale ale populației și realizarea drepturilor lor.
Simone Giger, directorul Biroului de Cooperare al Elveției, a afirmat că în procesul de revizuire a indicatorilor statistici şi de validare a acestora, este foarte importantă participarea tuturor instituțiilor naționale, astfel să fie asigurată oferirea calitativă a datelor care să fie utilizate la elaborarea politicilor publice bazate de dovezi.
În urma procesului de revizuire a principalilor indicatori socio-economici în baza numărului estimat al populației prezente, autoritățile vor dispune de date actualizate pentru elaborarea unor politici publice, Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2030".
La recensămîntul populației și al locuințelor, desfășurat în mai 2014, au fost înregistrate 2 804 801 de persoane. Estimativ, populația care nu a fost supusă recenzării este de 193 434 de persoane. Astfel, numărul total ar constitui 2 998 235 de oameni.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1529
- Populația:
- 1722 locuitori
Dîngeni este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Dîngeni și Grinăuți. Satul Dîngeni este situat la o distanță de 10 km de orașul Ocnița, la 1,5 km de stația de cale ferată Grinăuți și la 240 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1722 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Dîngeni datează din 21 septembrie 1529.
Comentarii
(0)