06 aprilie 2017, 14:55 Realitatea moldovenească views 4482
Actul de corupție săvîrșit de vicepretorul reținut de CNA
06 aprilie 2017, 14:55 Realitatea moldovenească views 4482

Actul de corupție săvîrșit de vicepretorul reținut de CNA

Unul dintre vicepretorii Preturii Buiucani a fost reţinut pentru 72 de ore, în această dimineaţă, de către procurori şi ofiţerii CNA, într-un dosar de corupţie.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, funcţionarul este bănuit că ar fi estorcat de la un agent economic 20 000 de lei pentru a-i rezolva o problemă ce ţine de instalarea unui gard de protecţie.

Potrivit denunţătorului, vicepretorul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Preturii Buiucani şi că-i poate determina să autorizeze instalarea unui gard de metal pentru a izola zona dintre proprietatea privată a agentului economic de drumul public. Pentru a elibera actele necesare, funcţionarul ar fi cerut iniţial 10 000 de lei, dar autorizaţia nu a mai fost semnată.

După ce agentul economic a semnalat lipsa autorizaţiei, s-a adresat din nou vicepretorului. Acesta însă a estorcat alți 10 000 de lei pentru a soluţiona problema. Agentul economic a declarat însă că, după ce a refuzat să-i ofere mită, funcţionarul l-ar fi ameninţat că îi va crea probleme, în cele din urmă dînd indicaţie să fie demolat gardul de metal.

Astăzi ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat mai multe percheziţii la domiciliu bănuitului, în biroul de serviciu, dar şi în automobil. În prezent el este plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pînă la 6 ani de închisoare.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupţie.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

CNA , reținere

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1781
Populația:
4415 locuitori

Pepeni este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Romanovca, Pepeni, Răzălăi, Pepenii Noi. Satul Pepeni se află la distanța de 24 km de orașul Sîngerei și 87 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4415 oameni. Localitatea a fost menționată documentar în 1781.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.