18 ianuarie 2017, 17:10 Realitatea moldovenească views 4590
Indemnizații pentru tinerii pedagogi vor fi majorate
18 ianuarie 2017, 17:10 Realitatea moldovenească views 4590

Indemnizații pentru tinerii pedagogi vor fi majorate

Indemnizațiile unice alocate tinerilor specialiști din domeniul educației în primii trei ani de activitate vor fi majorate cu 50 la sută, comunică NOI.md.

Hotărîrea a fost adoptată la ședința de astăzi a Guvernului și prevede că indemnizația unică va ajunge pînă 45 de mii de lei pentru absolvenții învățămîntului superior și pînă la 36 de mii pentru absolvenții învățămîntului mediu.

O altă hotărîre de Guvern adoptată astăzi se referă la indexarea cu 5 la sută a burselor de studii. Astfel, bursa pentru categoria I de studenți va constitui 800 de lei, pentru categoria a doua – 680 de lei, iar pentru categoria a III-a – 630 de lei. De asemenea, bursele pentru masteranzi se vor majora de la 820 la 860 de lei.

O altă măsură pentru stimularea cadrelor didactice tinere prevede că în primii trei ani de activitate pedagogică, salariul lunar va avea ca bază de calcul 75% din norma pentru un salariu de funcție. De această prevedere vor beneficia peste 1000 de tineri specialiști.

În prezent un grup de lucru instituit de Guvern lucrează la reforma sistemului de salarizare în sistemul bugetar, inclusiv cel al educației, care se va baza pe meritocrație și performanță. Potrivit autorităților, actualul sistem de salarizare este prea complex și neclar.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

indemnizatii , profesor , guvern

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1895
Populația:
1144 locuitori

Morenii Noi este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şicovăţ și Morenii Noi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 124 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1144 de oameni. Satul Morenii Noi a fost înființat în anul 1895.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.