06 februarie 2012, 15:00 Realitatea moldovenească views 6113
06 februarie 2012, 15:00 Realitatea moldovenească views 6113

Preţul nodului hidraulic de la Dnestrovsk

Peste trei mii de rîuri mari şi mici din Moldova se află într-o stare deplorabilă. Faptul că în republică este multă apă e o aparenţă înşelătoare, susţin ecologiştii. În realitate însă cea mai mare parte a populaţiei din Moldova şi din regiunea Odesa consumă apă din rîul transfrontalier Nistru. Dar şi acesta degradează. Unul dintre motive ar fi construcţiile hidrotehnice necontrolate. Şi, în primul rînd, e vorba despre nodul hidraulic de la Dnestrovsk, pe care intenţionează să-l dezvolte Ucraina. Construcţia este situată pe rîul Nistru şi, parţial, – pe teritoriul Republicii Moldova. Statul vecin consideră că soluţionarea acestei probleme teritoriale este o prioritate în relaţiile sale cu Republica Moldova. Ecologiştii avertizează, de asemenea, că, în această chestiune, pe lîngă componentele economice şi politice, trebuie să se ţină seama şi de aspectul de mediu.

Construcţia nodul hidraulic de la Dnestrovsk a demarat la începutul anilor '80 ai secolului trecut. Complexul hidroenergetic de pe Nistru trebuia să fie format din două centrale hidroelectrice: centrala hidroelectrică de acumulare prin pompare (CHEAP) şi centrala nucleară. Dar Uniunea s-a prăbuşit, construcţia a fost sistată, iar lucrările au fost reluate abia peste 20 de ani. Ce-i drept, problema centralei nucleare a fost scoasă, dar, în schimb, s-a decis dezvoltarea sectorului hidroenergetic. Astfel, astăzi, în componenţa nodului hidraulic de la Dnestrovsk intră CHEAP Dnestrovsk, aflată în stadiul de construcţie, CHE-1 şi CHE-2 (tampon hidraulic), care deja funcţionează. CHE-2 Dnestrovsk este situată în apropiere de satul Naslavcea, Ocniţa.

CHEAP Dnestrovsk constituie un rezervor artificial imens, amplasat pe un deal, lîngă CHE Dnestrovsk, în care noaptea se pompează apa, iar ziua se aruncă înapoi în rezervorul de 26 km lungime, între cele două centrale hidroelectrice, astfel fiind produsă energia electrică. Doar noaptea consumul de energie se reduce semnificativ, şi, prin urmare, apare surplusul acesteia. Cu alte cuvinte, în timpul nopţii CHEAP acumulează energie ieftină, iar ziua o vinde scump şi, în acest mod, îşi asigură venitul.

Acum însă staţia funcţionează, dar nu la capacitate maximă. În acelaşi timp, astăzi Ucraina mizează pe energia hidroelectrică. Nu cu mult timp în urmă, directorul general al ”Ucrghidroenergo”, Igor Sirota, a spus că statul s-a implicat activ în dezvoltarea acestui obiect. Cînd va fi finalizată construcţia tuturor celor şapte agregate hidraulice (aproximativ în 2017), CHEAP Dnestrovsk va avea o capacitate de 3000 de megawaţi şi va fi cea mai mare printre astfel de staţii din Europa şi una dintre cele mai mari din lume.

”Una dintre direcţiile prioritare ale activităţii generale a companiei ”Ukrghidroenergo” şi a Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi este de a asigura finalizarea primei etape de construcţie şi anume a trei generatoare hidraulice. În 2011, pentru construcţia CHEAP Dnestrovsk a fost alocat 1 miliard 900 de mii de grivne ucrainene. Actualmente are loc pregătirea pentru punerea în funcţiune a celei de a doua staţii hidroelectrice, de asemenea, se construieşte rezervorul de 32 de milioane de metri cubi”, a spus el.

Autorităţile ucrainene intenţionează să finanţeze finalizarea construcţiei staţiei din trei surse: din buget, din suplimente speciale şi din fonduri de împrumut. Preşedintele Ucrainei a dispus finalizarea primei etape pînă în anul 2013. Pe contul noilor generatoare şi infrastructurii lor (instalaţii inginereşti şi tehnologice) capacitatea centralelor electrice va creşte de trei ori. Iar în acest an, compania intenţionează să finalizeze lucrările pe partea superioară a rezervorului cu capacitatea de 72 de milioane de metri cubi. Volumul total al investiţiilor planificate pentru 2012 este de 2,4 miliarde de grivne.

Astăzi, activitatea staţiei deja trezeşte nemulţumirile ecologiştilor şi societăţii. Specialiştii în energetică susţin că CHEAP pentru Nistru este necesară, întrucît ea acumulează apa şi, astfel, previne inundaţiile. În realitate însă CHE Novodnestrovsk schimbă regimul hidrologic şi pe cel termic ale rîului. Primăvara, apa este cu cîteva grade mai caldă, iar vara – mai rece decît este necesar. În plus, CHE-2, a cărei misiune este de a egaliza nivelul apei, o ”reţine” pe aceasta, fără a ţine seama de interesele populaţiei din localităţile aflate în aval de centrală. În asemenea condiţii, peştele nu se poate reproduce. Şi ca urmare, rîul este lipsit de numeroase specii valoroase de peşte, ele fiind înlocuite de cele buruienoase, afirmă directorul executiv al Asociaţiei ecologiste internaţionale ”Eco-Tiras”, Ilia Trombiţki.

”Hidroenergetica pune în pericol biodiversitatea Nistrului în genere, spune el. Aceasta nu poate fi numită univoc verde. Acumularea în cursul zilei a zeci de milioane de metri cubi de apă în bazinul superior şi deversarea ei în cel inferior influenţează asupra tuturor proceselor hidrologice din rezervor. Întrucît complexul hidrologic utilizează apa de la fundul rîului, ea devine prea limpede. Iar acest lucru cauzează transformarea rîului într-un şir de lacuri. Deoarece vegetaţia de pe fundul apei creşte rapid şi apoi moare, rămăşiţele ei sînt colectate în rezervorul de acumulare de la Dubăsari, formînd straturi noi de nămol. Rezervorul se transformă într-o mlaştină, iar consumatorii primesc mai puţină energie. Ecosistemele perturbate înrăutăţesc condiţiile de viaţă şi de recreere pentru cetăţenii Republicii Moldova şi regiunii Odesa şi duc la degradarea ecosistemelor valoroase ale Nistrului inferior.

Întreg nodul hidraulic colectează o mare cantitate de apă din Nistru. Dar, în anumite perioade, rîul are o deosebită nevoie de apă (mai-iunie, cînd peştele depune icrele.) Şi atunci se impune necesitatea utilizării regulatorului de debit. Ultimii ani au arătat că, atunci cînd cantitatea de apă este suficientă, energeticienii mai respectă întrucîtva aceste norme. Iar atunci cînd este puţină, o varsă cum le convine”. Energeticienii ucraineni afirmă: ”asupra cantităţii de apă deversate poate decide doar comisia specială”. Cu toate acestea, deciziile comisiei nu sînt respectate.

”Eco-Tiras” de mult se opune extinderii CHEAP Novodnestrovsk şi le cere autorităţilor moldoveneşti să revizuiască proiectul de acord cu Ucraina cu privire la funcţionarea acestuia şi a întări garanţiile privind asigurarea securităţii ecologice. Acest proiect, actualmente, este activ discutat de către reprezentanţii părţii moldoveneşti şi celei ucrainene. Potrivit ecologiştilor, extinderea nodului hidraulic va avea efecte negative asupra mediului înconjurător şi va reduce semnificativ capacitatea de autocurăţare a rîului.

”În opinia noastră, problemele rîului Nistru necesită o abordare complexă, spune Ilia Trombiţki. Şi, împreună cu acest acord, pachetul trebuie să mai conţină şi acordul interguvernamental privind bazinul rîului Nistru, în conformitate cu Convenţia de la Helsinki privind apele transfrontaliere, care ar defini responsabilităţile ţărilor acestui bazin. Atunci va fi clar cine este responsabil de tăierile barbare de pădure, de extragerea nisipului şi pietrişului de pe fundul rîului, de construcţiile neîntemeiate şi neautorizate de pe rîu. Toate acestea perturbă cursul natural al rîurilor, complică funcţionarea staţiilor de epurare a apei şi creează multe alte probleme. Acest acord ar trebui să prevadă participarea nu doar a agenţiilor guvernamentale în gestionarea bazinului, dar şi a ecologiştilor, a medicilor, a oamenilor de ştiinţă şi, în cele din urmă, a societăţii”.

Amintim că Republica Moldova şi Ucraina au încheiat în 1994 un acord privind apele de frontieră, care prevede că doar serviciile publice au dreptul să participe la soluţionarea problemelor. Astăzi se lucrează la elaborarea unui nou acord.


Sursa: ko.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1906
Populația:
136 locuitori

Decebal este un sat din cadrul comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Soroca și la 182 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 136 de oameni. Satul Decebal a fost menționat documentar în anul 1906.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.