![]() |
Legea procuraturii, votată în lectură finală
Proiectul Legii procuraturii a fost votat în Parlament în a doua lectură. Proiectul a fost susţinut în unanimitate de deputaţii prezenţi la prima şedinţă legislativă din actuala sesiune, inclusiv de fracţiunea Partidului Liberal Democrat, care declara anterior că unele amendamente propuse de democraţi trezesc suspiciuni. Norma legislativă va intra în vigoare la 1 august.
Sergiu Sârbu, deputat democrat, a spus că în timpul procesului de definitivare a proiectului de Lege cu privire la procuratură s-a admis o mare dezinformare şi manipulare. „Declarăm cu toată responsabilitatea că amendamentele aprobate la ultima şedinţă a Comisiei juridice au un caracter tehnic redacţional şi nu modifică conceptul acestui proiect. Totodată, după şedinţa Comisiei am avut discuţii cu autorii proiectului şi reprezentanţii grupului de lucru, în vederea eliminării unor interpretări eronate", a spus parlamentarul.
Tudor Deliu, preşedintele fracţiunii PLDM, a spus că poziţia liberal-democraţilor din ultimele zile, cu referire la amendamentele care au fost propuse, s-a luat în consideraţie. „Fracţiunea va susţine în a doua lectură, cu condiţia că legile conexe cât mai urgent să apară în Parlament pentru a fi puse în discuţii. Legea cu privire la procuratură este o lege care vine să rezolve o problemă mare a statului şi anume depolitizarea instituţiei", a adăugat parlamentarul.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că adoptarea acestui proiect de lege este doar începutul reformei procuraturii. Urmează a fi adoptate şi legile conexe astfel încât prevederile Legii procuraturii să intre în vigoare din august.
Vlad Gribincea, şeful grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Legii procuraturii a menţionat că în curând în Parlament urmează să fie remise alte două pachete de legi conexe, care să fie votate până în iunie, ceea ce va asigura implementarea Legii din 1 august. Totodată, urmează a fi modificată şi Constituţia pentru ca viitorul procuror general să fie ales conform noilor prevederi.
Potrivit noii legi, procurorul general va fi numit în funcţie pentru un singur mandat de 7 ani. Candidatul va fi selectat prin concurs, organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Persoana care va acumula cel mai mare punctaj va fi propusă şefului statului pentru numire în funcţie.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1898
- Populația:
- 272 locuitori
Alexăndreşti este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cucuieţii Vechi, Cucuieţii Noi, Ivăneşti și Alexăndreşti. Localitatea este situată la distanța de 13 km de orașul Rîșcani și la 198 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 272 de oameni. Satul Alexăndrești a fost menționat documentar în anul 1898.
Comentarii
(0)