Spre compartiment: Copiilor
10 aprilie 2017, 11:55 Copiilor views 14770
10 aprilie 2017, 11:55 Copiilor views 14770

Copiii hrăniți la cerere au un IQ crescut

Studii recent realizate în Marea Britanie au descoperit că bebeluții care sînt hrăniți la cerere, și nu după un program stabil, au de cinci ori mai multe șanse să aibă succes la școală și un coeficient de inteligență peste medie, relatează www.thenews.com.pk. Care este legătura dintre modul de hrănire și inteligența copiilor ?

Modul în care hrănești bebelușul îi afectează inteligența! Cercetătorii de la Universitățile Oxford și Essex, Marea Britanie, au realizat un studiu amănunțit, pe trei categorii de mame și bebeluși:

- mame care au hrănit bebelușii după un program stabil, cam la fiecare 4 ore;
- mame care au încercat să îi hrănească după program, dar nu au reușit;
- mame care au hrănit bebelușii doar la cerere.

Studierea atentă a fiecărui grup de mame și bebeluși a relevat faptul că pînă la vîrsta de 8 ani cei care au fost hrăniți la cerere aveau un IQ mai mare decît ceilalți copii, cu 5 puncte, și au obținut scoruri mai mari la teste curriculare la 5, 7, 11 si 14 ani.

Descoperirea s-a bazat pe analizarea și luarea în considerare a mai multor aspecte ale mediului în care trăiesc copiii și factori care le-ar fi putut influența rezultatele:

- nivelul de educație al părinților;
- veniturile familiei;
- sexul copilului;
- vîrsta copilului;
- starea de sănătate a mamei;
- stilul parental.

Specialiștii au descoperit că multe dintre mămicile care au hrănit copiii după un program stabil au cîteva catarcteristici comune - sînt mame singure, tinere, stau în locuințe sociale, cu chirie și au o educație precară.

Copiii ai căror mame au încercat să creeze un program stabil de hrană pentru bebeluși, dar nu au reușit să îl impună, au obținut scoruri și rezultate la teste similare cu cele ale copiilor care au fost hrăniți la cerere.

Hrănitul la cerere, deși este mai de dorit din punct de vedere al dezvoltării intelectuale a copilului, este mai obositor și mai stresant pentru mămici decît cel după program. Din cercetările specialiștilor a reieșit că aceste mămici dorm mai puține ore, sînt mai obosite și nu se pot bucura de copiii lor atît cît ar trebui.

Cu toate acestea, nu există motive de îngrijorare în rîndul părinților. Diferența nu este foarte mare și doar pentru că unii copii au un IQ mai mic cu 5 puncte sau rezultate mai slabe la învățătura, nu înseamnă ca nu sînt inteligenți sau că nu au șanse să reușească în viață.

În plus, cercetătorii consideră că deși rezultatele nu sînt întîmplătoare și sînt convinși că există o asociere între hrănitul la cerere și inteligența copilului, nu au dovezi pentru a proba acest lucru. Ei rămîn rezervați cu privire la declarații despre cît de mare este impactul modului de hrănire asupra viitorului academic al copilului și consideră că mai trebuie făcute cîteva studii înainte de a elabora o teorie clară.

Cuvinte cheie:

copii , educatie , alimentatie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
79 locuitori

Pobeda este un sat din cadrul comunei Colosova din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Grigoriopol și la 76 km de Chișinău. Populaţia satului Pobeda alcătuia 79 oameni în anul 2000. atul Pobeda a fost înființat la începutul secolului XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.