![]() |
Investițiile diasporei pe piața de capital vor fi monitorizate mai strict în Moldova
Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) anunţă că a ajustat, pe 20 iunie, mai multe acte normative referitor la piaţa de capital.
”Astfel, a fost aprobată modificarea Instrucțiunii nr.38/5/2015 cu privire la raportările persoanelor licențiate și autorizate pe piața de capital, emisă în scopul ajustării cadrului secundar al Legii pieţei de capital, „aferent sistemului de raportare aplicat pe piața de capital, la ultimele modificări operate la Regulamentul privind circulația valorilor mobiliare pe piața de capital, dar și ajustarea tehnică a acesteia la Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”. transmite Noi.md cu referire la point.md și mold-street.com.
Modificarea a fost făcută din perspectiva conformării nivelului minim al volumului tranzacțiilor raportate către Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor, precum și raportării către CNPF a beneficiarilor efectivi determinați în corespundere cu prevederile legii.
De asemenea, instrucțiunea modificată de CNPF prevede și un mecanism de colectate a datelor ce țin de investițiile diasporei pe piața de capital, prin ajustarea în acest sens anumitor raportări ale participanților profesionaliști.
Anterior, autoritatea de reglementare de pe piața de capital susținea că, în contextul inițierii pilotării în Republica Moldova a unei metodologii inovatoare pentru măsurarea impactului economic al diasporei dincolo de remitențe, ”a identificat un mecanism de colectare adatelor ce țin de investițiile diasporei pe piața de capital prin ajustarea în acest sens a anumitor raportări ale participanților profesioniști”.
De notat că, potrivit unor estimări, peste hotarele R. Moldova se află circa un milion de cetățeni.
Volumul banilor transferați acasă de moldovenii aflați peste hotare se ridică la circa 2 miliarde de dolari pean, de cîteva ori mai mult decît valoarea investițiilor străine sau a asistenței externe acordate țării noastre.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1946
- Populația:
- 254 locuitori
Floricica este un sat din cadrul comunei Enichioi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Cantemir și la 144 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 254 locuitori. Satul Floricica a fost înființat în anul 1946.
Comentarii
(0)