|
În atenția moldovenilor din Portugalia: Intră în vigoare măsuri speciale
Începînd cu 4 noiembrie și pînă la ora 23:59 a zilei de 15 noiembrie, sînt instituite măsuri speciale aplicabile la 121 de județe portugheze, dată fiind creșterea de noi cazuri de infectări de COVID-19 înregistrate în ultimele zile în localitățile respective.
Potrivit Ambasadei R. Moldova în Portugalia, printre măsurile speciale din aceste județe se numără:
- obligația de rămînere la domiciliu, cu reducerea deplasărilor cetățenilor în spațiile și pe drumurile publice, precum și în spațiile și pe drumurile private echivalente cu drumurile publice și de a rămîne la domiciliu, cu excepția deplasărilor autorizate pentru următoarele situații: achiziționarea de bunuri și servicii; desfășurarea de activități profesionale sau echivalente (inclusiv sportivii de performanță și antrenorii acestora; căutarea unui loc de muncă; motive medicale; situațiile de urgență care vizează victime ale violenței domestice, trafic de persoane, minori și tineri în situații de risc, asistența acordată persoanelor vulnerabile; deplasarea minorilor și a însoțitorilor acestora pentru a frecventa unități de învățămînt, creșe și activități de timp liber; deplasarea persoanelor cu deficiențe în vederea frecventării centrelor de activități ocupaționale; evenimente culturale; deplasări de scurtă durată pentru realizarea de activități fizice; participarea la acțiuni de voluntariat social; deplasări imperative în scop familial (custodie partajată); deplasarea către unități de învățămînt; vizitarea persoanelor invalide sau private de libertatea de circulație; participarea la proceduri judiciare sau de competența notarilor, avocaților, stării civile etc.; plimbarea animalelor de companie sau pentru alimentarea acestora; asistență veterinară a animalelor; deplasări în baza unor legitimații speciale; deplasări ale personalului misiunilor diplomatice, consulare și al organizațiilor internaționale cu sediul în Portugalia, în exercitarea funcțiilor oficiale; deplasări pentru exercitarea libertății presei; pentru reîntoarcerea la domiciliul personal; frecventarea acțiunilor de formare și realizarea de probe de examen; vizite la căminele de bătrîni, unități de îngrijire paliativă și alte structuri care vizează persoanele în vîrstă și pentru activități realizate în Centrele de zi; deplasări la oficii poștale, agenții bancare și asiguratori; deplasări pentru a ieși din teritoriul național continental; alte activități similare sau pentru motive de forță majoră sau de necesitate imperativă, justificate corespunzător;
- circulația pe stradă a autoturismelor particulare permisă doar în vederea realizării deplasărilor autorizate (mai sus) sau pentru alimentarea cu combustibil; deplasările trebuie să respecte recomandările și normele autorităților de sănătate și a forțelor de securitate, în special în ceea ce privește distanțarea fizică;
- închiderea unităților de comerț cu amănuntul și de prestări de servicii, precum și cele situate în complexe comerciale, la orele 22:00, cu excepția restaurantelor care livrează la domiciliu pot fi deschise pînă la ora 1.00; farmacii; cabinete și clinici dentare; urgențele medico-veterinare; pompe funebre; închirieri vehicule persoane și marfă care pot închide la ora 1.00 și deschide la ora 6.00; arii de servicii și alimentare cu combustibil situate pe autostrăzi; instituții culturale care închid la ora 22.30;
- interzicea ceremoniilor și a altor evenimente care implică aglomerări de persoane în număr mai mare de 5, cu excepția situațiilor cînd aceștia fac parte dintr-o familie. Excepții: ceremonii religioase, spectacole culturale care au loc în săli de spectacol;
- sînt interzise organizarea de tîrguri și piețe ambulante, cu excepția situațiilor cînd acestea sînt autorizate de autoritățile locale;
- obligativitatea adoptării regimului de muncă la distanță, ori de cîte ori natura muncii o permite;
În această ordine de idei, Ambasada ține să menționeze că restricțiile enunțate nu vor încurca la buna organizare a celui de-al doilea tur al scrutinului prezidențial din 15 noiembrie, care se va desfășura în condiții similare primului tur, implicit de mobilitate a alegătorilor din județele vizate supra, care se vor deplasa în ziua votării către cele trei secțiile de votare deschise în orașele Lisabona, Setúbal și Portimão. În acest sens, pentru a justifica necesitatea deplasării, alegătorul va putea prezenta la solicitarea autorităților, invitația la vot, printată sau descărcată în telefonul mobil, împreună cu actul de identitate moldovenesc pentru a-și justifica circulația.
Întreaga listă a județelor unde au fost instituite măsuri speciale poate fi văzută AICI.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
- Tolstoi despre viața în oraș
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1632
- Populația:
- 1407 locuitori
Burlăneşti este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Burlăneşti şi Buzdugeni. Satul este situat la o distanță de 22 km de orașul Edineţ, la 26 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 219 km de Chișinău. La nord de Burlăneşti se află o întindere stîncoasă cu peşteri, ce formează malul stîng al Drăghiştei. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1407 oameni. Prima atestare documentară a satului datează din 25 aprilie 1632.
Comentarii
(0)