Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
26 aprilie 2016, 16:15 Diaspora moldovenească views 9467
Vasile Odagiu, tînărul din Moldova care joacă baschet în Florida, SUA (Foto)
26 aprilie 2016, 16:15 Diaspora moldovenească views 9467

Vasile Odagiu, tînărul din Moldova care joacă baschet în Florida, SUA (Foto)

Vasile Odagiu nu știa de mic că va ajunge în Florida, dar știa că va juca baschet. Sportul pe care îl practică a fost ales parcă de soartă, fiind un tânăr înalt, numai bun pentru a arunca mingea în coș. Este originar dintr-un sat din raionul Glodeni.

Are 21 de ani și a trecut deja prin mâinile mai multor antrenori. Astăzi studiază la College of Central Florida și joacă în echipa de baschet a colegiului „Patriots". Cum a ajuns tânărul peste ocean și prin ce provocări sportive a trecut ne va povesti în interviul de mai jos.

„Părinții au ales baschetul pentru mine, apoi eu l-am îndrăgit"

A ales să practice baschetul la alegerea părinților lui. Au ales ei, dar l-a îndrăgit și el. „De mic copil mă țin minte cu mingea de baschet în mâini. Chiar dacă nu aveam un coș de baschet, permanent jucam cu tata când el avea timp liber și cu fratele mai mare. Acum nu îmi imaginez că aș putea practica alt sport decât baschetul", spune Vasile.

În sport contează calitățile fizice, dar mai mult pasiunea cu care îl practici și motivația pe care o ai. Vasile crede că baschetul este un sport emoțional. „Antrenamentele zilnice și pregătirile pentru meci te istovesc emoțional, în primul rând. Toate aceste emoții trebuie lăsate în vestiar atunci când ieși pe teren", spune tânărul.

„Patriots", echipa de baschet cu un sportiv din Moldova

Tânărul din Moldova Vasile Odagiu locuiește acum în orașul Ocala, Florida. Joacă în echipa „Patriots" a colegiului „College of Central Florida". Echipa are de făcut câțiva pași pentru a câștiga campionatul Floridei la baschet, astfel ar juca pentru campionatul Statelor Unite ale Americii, unde se întâlnesc cele mai bune echipe de baschet la nivel de Junior College.

Zice că, deși încă nu primește bani pentru meciurile sale, crede că un sportiv de performanță trebuie să fie neapărat salariat. Acum el nu primește bani pentru asta, dar Statele Unite știe să-și prețuiască sportivii. Chiar dacă joacă în echipa colegiului, primește o bursă care îi permite să-și achite studiile. „Judecând după acest lucru, cred că joc mai mult amator", spune Vasile.

Provocările sportive până a ajunge în Florida, SUA

Până a ajunge să joace la „Patriots" a trecut prin multe provocări cărora le-a făcut față. „Am trecut prin lecțiile multor antrenori atât din Moldova, cât și din Rusia, Letonia, Cehia sau Serbia. O perioadă am frecventat Școala Sportivă de la Bălți, apoi m-am transferat la Chișinău la Școala Sportivă „Speranța", unde am jucat timp de un an, perioadă în care am primit multă experiență", spune tânărul.

După ce s-a sfârșit sezonul sportiv în Moldova a avut șansa să plece la Riga, în Letonia, la un cantonament sportiv. „Am fost selectat să joc în echipa „VEF RIGA" unde am petrecut doi ani. Acolo am absolvit și liceul în limba letonă", ne mărturisește Vasile. La scurt timp antrenorul său i-a zis că există o șansă de a ajunge să joace baschet și să studieze în Statele Unite. I-a spus că poate obține această posibilitate numai dacă se va antrena intensiv. Zis și făcut.

Următoarea lui țintă a fost echipa din Cehia, mai bine spus o academie de baschet care e specializată pe antrenamentele intensive ale jucătorilor și trimiterea lor în Statele Unite. „Înainte de a pleca în această echipă m-am antrenat foarte mult vara cu un antrenor individual în fiecare zi", spune Vasile.

După atâtea antrenamente a obținut și ceea pentru ce a muncit: un an de zile în „Get Better Academy" din Praga, lucru care și-a pus amprenta asupra carierei sale și i-a deschis calea să ajungă în SUA.

În Florida studiază „Business Administration". A ales facultatea la sfatul părinților săi, dar nu crede că se va opri aici. „Îmi doresc foarte mult să studiez ceva nou după finalizarea acestor studii."

Where are you from, Vasile?

Americanii nu cunosc prea multe despre Moldova, țara de baștină a lui Vasile. „E amuzant când trebuie sa le explic chiar și unde se află. De câteva ori, totuși, am rămas surprins plăcut când am avut un dialog cu un profesor din colegiu care a spus că știe anumite informații despre istoria Republicii Moldova."

S-a acomodat ușor în State, în câteva săptămâni. A fost ușor pentru el, deoarece a învățat engleza din timp și de la 16 ani a plecat de acasă. Vasile spune că mai complicat le-a fost părinților.

Ne imaginăm că viața studențească în Florida este una enorm de costisitoare. Vasile susține, totuși, că nu simte costul acesteia. „Eu sunt student – atlet și am bursa care îmi acoperă cheltuielile. Am noroc de ea. Pentru un student ordinar viața aici nu ar fi pe buzunarul fiecăruia", ne mărturisește Vasile Odagiu. El mai menționează că studiile sunt foarte scumpe dacă le comparăm mai ales cu cele din Europa sau din Republica Moldova.

Sportul de performanță presupune efort și sacrificii

Este jucător și în fiecare zi când se trezește dimineața se gândește că va câștiga la următorul meci. Despre talismane crede că au o valoare mai mare pentru fani decât pentru jucători. Contează pentru el simbolul echipei și numărul sub care joacă. „Numărul pe care îl port pe tricou îmi place, îmi aduce noroc." Nu are meci mai puțin important și mai mai mult important. În toate joacă cu aceeași intensitate și cu același efort maxim.

Viața de sportiv presupune un anumit mod de viață. Vasile este tânăr, iar prietenii de vârsta lui își permit să meargă într-un club de noapte și să se distreze pe cinste, ori își dedică timpul vieții personale. El nu-și poate permite acest lux. Vasile spune că: „A fi sportiv este alegerea mea și sunt conștient că trebuie să sacrific anumite lucruri pentru aceasta. Posibil este prețul unui viitor mai bun". În asemenea momente se gândește la Michael Jordan și Conor McGregor, nume care îl motivează permanent. Consideră că ei sunt un model de excelență nu doar ca sportivi profesioniști, dar și ca personalități.

„Dacă aș fi invitat, aș veni neapărat să joc pentru Moldova"

Întrebat dacă se va întoarce în țară pentru a face sport, Vasile spune că iubește mult Republica Moldova, dar dacă s-ar întoarce în calitate de sportiv, acest lucru ar însemna o sinucidere în cariera sportivă. „Referitor la baschetul din Moldova cred că el progresează foarte rapid și țara în curând va înregistra rezultate frumoase în acest domeniu." De asemenea, acesta menționează că ar juca cu cea mai mare plăcere pentru Republica Moldova, dacă ar fi vreodată invitat.

Peste cinci ani, se vede încă în Statele Unite ale Americii, continuându-și cariera de sportiv la un nivel de profesionist. Crede că peste câțiva ani sportivii noștri vor fi recunoscuți mult mai ușor pe arena internațională.

Sursa: diez.md

Cuvinte cheie:

diaspora , SUA , baschet

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1598
Populația:
1996 locuitori

Chirileni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Chirileni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 108 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1996 de oameni. Satul Chirileni a fost menționat documentar în anul 1598.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.