Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
18 august 2021, 16:00 Natura şi turismul views 2926
Incendiile de pădure: Agenția de mediu vine cu mai multe recomandări
18 august 2021, 16:00 Natura şi turismul views 2926

Incendiile de pădure: Agenția de mediu vine cu mai multe recomandări

Sudul Europei se confruntă în prezent cu temperaturi caniculare cum rar au mai fost în ultimele decenii, iar Turcia, Grecia, Italia, Franța, Spania se luptă şi cu incendii de pădure.

În acest context, Agenția de Mediu din R. Moldova a venit cu o serie de recomandări.

Sursele care pot provoca incendii sînt flăcările deschise, focurile de tabără, focurile utilizate pentru producerea mîncării, jarul sau scînteia, efectul termic (căldura sau radiația solară), autoaprinderea datorată unor temperaturi excesive.

Peste 90% din incendiile forestiere în Moldova sînt cauzate de neglijența umană, în special în perioadele mai uscate.

Incendiile forestiere de origine naturală sînt mai puțin frecvente. Cea mai răspîndită cauză a acestora este fulgerul, determinînd circa 7-10 % din incendiile forestiere. Este valabil în special în zonele uscate, unde așa-numitele furtuni uscate sînt răspîndite, cînd fulgerele lovesc solul dar precipitațiile se evaporează pînă a ajunge la sol.

Zonele vulnerabile sînt cele în care se desfășoară activități de: recreere, păstorit; stupărit, vînătoare, pescuit, colectare de fructe și ciuperci, exploatării miniere și forestiere.

 Pentru acestea trebuie luate o serie de măsuri silvice și organizatorice care să ducă la protejarea pădurii împotriva acțiunii distructive a focului, printre care:

· realizarea fîșiilor de protecție antiincendiare la marginea pădurilor de 5-10 m precum și de-a lungul drumurilor care trec prin pădure;

· crearea unor plantații amestecate de rășinoase și foioase;

· amplasarea indicatoarelor de securitate în zonele turistice;

· amplasare de corturi și parcări de autoturisme numai în locuri amenajate și marcate în acest sens;

· amenajarea corespunzătoare a locului de fumat, respectiv interdicțiile privind fumatul acolo unde acesta nu este permis;

· focurile se vor face la o distanță de minim 100 m față de marginea pădurii;

· prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate avînd la îndemînă mijloace pentru stingerea focului;

· supravegherea permanentă a copiilor;

· anunțarea organelor silvice, pompieri la depistarea oricărui început de incendiu.

Persoanele care la sfîrșit de săptămîna merg la pădure și care de cele mai multe ori fac focul pentru a pregăti grătare și gustări trebuie să aibă în vedere:

· focurile nu se fac lîngă lemne, frunze, ierburi uscate pe timp de vînt;

· trebuie să existe la îndemînă pături, vase cu apă pentru stingerea focului scăpat de sub control;

· înainte de plecare se stropește cenușa cu apă pîna ce jarul este stins și se acoperă cu pămînt;

· resturile de țigări aprinse nu se arunca la întîmplare;

· pe timp de secetă prelungită nu se face focul în pădure;

· este interzis a se da foc deșeurilor din vecinătatea pădurii.

Ocoalele silvice stabilesc locuri pentru popas, fumat și parcat autoturisme, iar pe drumurile interzise se montează bariere.

În acest context, Agenția de Mediu recomandă gestionarilor de terenuri din fondul forestier, autorităţilor administraţiei publice locale și populației, care petrece tot mai mult timp în spațiile verzi, păduri, parcuri să respecte regulile antiincendiare: să nu aprindă intenționat vegetația uscată, resturile menajere și să fie precauți cu focul în terenurile deschise în preajma fondului forestier. În situația respectivă cele mai expuse pericolului de incendiu sînt: terenurile plantate cu culturi silvice, terenurile agricole limitrofe fondului forestier, pătura erbacee, litiera și cuiburile de păsări.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

natura , incendiu , recomandari

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1602
Populația:
11104 locuitori

Rîşcani este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Rîşcani. Amplasat  în partea de nord-vest a republicii, pe rîuleţul Copăceanca, oraşul este situat la o distanţă de 166 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 11104 locuitori. Prima menţiune documentară a localităţii datează din anul 1602, cînd o parte a Rîşcanilor de azi, Nagoreni, este întărită lui Vlaicu Vătah şi rudelor sale.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.