![]() |
Orheiul Vechi - una dintre cele mai solicitate destinaţii turistice
Republica Moldova este vizitată de tot mai mulţi turişti străini, în timp ce moldovenii preferă o vacanţă pe litoral sau la munte. Catalogată de către jurnaliştii britanici drept ţară cu un risc scăzut al terorismului, Moldova este atractivă prin obiectivele turistice şi frumuseţea naturii. Pe lângă vizitarea muzeelor şi a mănăstirilor, turiştii includ în program o excursie în capitală şi degustarea vinurilor.
Amplasat în valea Răutului, Complexul muzeal Orheiul Vechi este una dintre cele mai solicitate destinaţii turistice. Oamenii vin aici pentru a evada din aglomeraţia urbană şi a se aprofunda în epoca medievală a Orheiului.
Joanna şi Piotr au venit din Polonia. Ei spun că au decis să-şi petreacă vacanţa făcând un tur prin ţările din Europa de Est. Au plecat cu autocarul din Polonia spre Ucraina şi iată-i ajunşi în Moldova. „Aceste locuri sunt foarte frumoase. Vrem să vizităm şi Chişinăul". „Suntem impresionaţi. Acum plecăm să vizităm biserica", spun ei.
Privirile turiştilor sunt îndreptate spre Schitul „Adormirea Maicii Domnului", amplasat pe o stâncă la o sută de metri înălţime. Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi reprezintă un ansamblu de vestigii localizate în stâncile de calcar sarmaţian, cu biserici subterane, galerii şi chilii adiacente.
„Acum ghidul îmi povesteşte şi îmi arată peisajele culturale din împrejurări. Mă aflu în Moldova de două zile şi am aflat foarte multe lucruri interesante şi frumoase. Îmi place acest loc, ne vom caza aici", afirmă Otar Unapkoshvili, turist, Georgia.
Pentru a simţi mai bine suflul medieval al Orheiului, turiştii vizitează muzeul, unde pot contempla peste patru mii de exponate vechi.
Potrivit Ninei Coreţchi, Orheiul Vechi este vizitat de străini din toată Europa, din America, din toate colţurile lumii. În muzeu sunt o parte din obiectele ce au fost descoperite în urma săpăturilor arhiologice.
„Am venit să vizităm muzeul, apoi ne vom duce la biserică, am citit din timp că trebuie să atingem crucea cu mâna şi să ne punem o dorinţă. Vom intra şi în peşteră, vrem să ne uităm la chiliile acelea joase. Aici îmi place landşaftul, acest loc nu seamănă că e din Moldova, parcă e o parte din Europa, doar că trebuie să fie mai mult transport ca să putem cu uşurinţă să ajungem aici", a specificat Elena Nicolaevna, turistă din Rusia.
La Orheiul Vechi cercetările arheologice încă nu au fost epuizate. Bunăoară, după o ploaie, o tânără venită în excursie a găsit un ulcior vechi cu 14 kg de argint. Acum acesta poate fi văzut la Muzeul Naţional de Istorie. De la Orheiul Vechi, itinerarul turiştilor continuă spre Saharna, Ţîpova, Soroca.
„Credem că într-o săptămână o să reuşim să călătorim. Noi prima dată suntem în Moldova şi ne este foarte interesant. În aceste trei zile de când suntem aici ne place mâncarea, anume mămăliga este foarte gustoasă, noi aşa ceva nu gătim", povesteşte Krzysztof Fedorowicz, turist, Polonia.
Anual, Republica Moldova este vizitată de 11 mii de turişti străini.
Reamintim că informații amănunțite despre zonele geografice ale Moldovei, rezervațiile, resursele acvatice, flora și fauna Moldovei, turismul în Moldova, localitățile Moldovei și diasporei pot fi vizualizate la compartimentul NATURA și TURISMUL al proiectului moldovenii.md.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1932
- Populația:
- 111 locuitori
Sătuc este un sat din cadrul comunei Pelinei, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cahul și la 180 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 111 oameni. Satul Sătuc a fost înființat în anul 1932.
Comentarii
(0)