Mergi spre compartimentul: Bucătăria
09 iulie 2019, 11:20 Bucătăria views 4818
Ambasadorul SUA a pus murături și a făcut plăcinte
09 iulie 2019, 11:20 Bucătăria views 4818

Ambasadorul SUA a pus murături și a făcut plăcinte

Ambasadorul Statelor Unite în Moldova, Dereck J. Hogan, s-a simţit ca un adevărat gospodar moldovean.

A îmbrăcat şorţul şi a făcut plăcinte cu vişine, după o reţeta tradiţională și a pus pepeni la murat. A gustat si din alte bunătăţi şi a rămas impresionat de tradiţiile gastronomice ale Republicii Moldova. Totul în cadrul unei vizite la complexul „Orheiul Vechi", pentru evaluarea rezultatelor investiţiilor guvernului american în această zonă.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, împreună cu asistentul administratorului USAID, Brock Bierman, au fost turişti, pentru o zi, la rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi", aflat în lista celor mai vizitate obiective turistice ale Republicii Moldova. Vizita a început cu un master-class de preparare a bucatelor tradiţionale după reţetele transmise din generaţie în generaţie. Oficialii americani au învăţat chiar de la femeile din sat secretele preparării plăcintelor pe vatră.

„Este pentru prima dată pentru mine", a menţionat Excelenţa Sa Dereck J. Hogan.

Şi pentru că toate gospodinele sînt în febra pregătirii conservelor pentru iarnă, oficialii americani le-au ajutat să pregătească cîteva borcane cu castraveţi muraţi. „Aveţi nişte tradiţii minunate, a fost încîntător să particip la procesul de pregătire. Aşteptăm să fie gata şi plăcintele", afirmă ambasadorul SUA în Republica Moldova. „Cred că aceste tradiţii au fost păstrate de sute de ani, de multe generaţii", a spus Brock Bierman, asistentul administratorului USAID.

Începînd cu anul 2012, Guvernul SUA a susţinut dezvoltarea industriei turismului, desfăşurînd activităţi pentru promovarea rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi".

Pînă acum, 27 de pensiuni rurale au beneficiat de granturi, iar asistenţa financiară le-a permis diversificarea serviciilor turistice, astfel încît să se alinieze la standardele occidentale.

Sursa: tvrmoldova.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
50 locuitori

Lîsaia Gora este un sat din cadrul comunei Ulmu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Rîbnița și la 108 km de Chișinău. Populaţia satului Lîsaia Gora alcătuia 50 de oameni în anul 2012. Satul Lîsaia Gora a fost înființat în anul 1925.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.