Mergi spre compartimentul: Cultura
06 noiembrie 2019, 17:00 Cultura views 4832
Popovici: Sprijinul oferit de Putin pentru restaurarea Casei-Muzeu Pușkin este la timpul potrivit
06 noiembrie 2019, 17:00 Cultura views 4832

Popovici: Sprijinul oferit de Putin pentru restaurarea Casei-Muzeu Pușkin este la timpul potrivit

Sprijinul pentru restaurarea casei-muzeu Pușkin din Moldova, propus de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este timpul potrivit, deoarece această clădire se distruge treptat.

Despre acest lucru a anunțat pentru TASS consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici.

"Casa în care a trăit marele poet și sala de expoziții sînt într-o stare foarte proastă, datorită construcției mai multor clădiri înalte în vecinătate. Ele au nevoie de reparație capitală", a spus Corneliu Popovici. El și-a exprimat regretul că guvernarea din Moldova, unde în ultimii zece ani la conducere s-au aflat partide proeuropene, „nu a acordat atenție acestui monument istoric".

"La Chișinău s-a păstrat una dintre puținele case în care a trăit marele geniu al literaturii. Pentru noi, acest monument este important, în primul rînd, pentru valoarea sa istorică. De asemenea, aceasta este o susținere uriașă pentru dezvoltarea turismului în țara noastră", a spus Corneliu Popovici.

Potrivit acestuia, reconstrucția muzeului a fost discutată recent cu șefa Rossotrudnicestvo, Eleonora Mitrofanova, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău.

"Probabil deasupra casei va fi înălțată o cupolă din sticlă, s-a propus reorganizarea spațiului, amenajarea unei săli de conferințe", a spus consilierul.

De asemenea, se planifică repararea și a proprietății din satul moldovenesc Dolna, unde Pușkin s-a aflat în vara anului 1821, la invitația prietenului său, proprietarului basarabean Ralli. Se consideră că aici el a întîlnit o tabără de țigani și a făcut cunoștință cu prototipul Zemfirei - eroina viitorului poem „Țiganii".

Clasicul a trăit în Moldova din septembrie 1820 pînă în august 1823. Aici el a scris peste 160 de lucrări, printre care capodopere precum "Черная шаль", "Узник", "К Овидию", "Кавказский пленник", "Бахчисарайский фонтан" și a început, de asemenea, lucrările asupra romanului "Evghenii Oneghin".

Președintele rus, Vladimir Putin, a promis asistență financiară Moldovei pentru repararea muzeului Pușkin din Chișinău în cadrul ședinței Consiliului de limbă rusă de la Moscova.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1596
Populația:
3110 locuitori

Zăicani este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Zăicani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 16 km de orașul Rășcani și la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3110 oameni. Satul Zăicani a fost menționat documentar în anul 1596.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.