![]() |
Muzeul de Etnografie a primit în dar un covor din 1898 (Video)
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a primit în dar un covor exclusiv, ce datează din anul 1898.
Covorul este țesut de mama militantului Ion Pelivan, Eugenia, fiind păstrat și transmis din generație în generație.
Covorul a fost țesut în perioada cînd militantul Ion Pelivan, în urma activității sale politice, a fost arestat și trimis în surghiun. „Eugenia Pelivan a reprezentat pe acest covor suferința ei de mamă", a menționat strănepotul lui Ion Pelivan, Valeriu Pelivan, cel care a dăruit covorul Muzeului.
Potrivit lui, pe scoarța țesută de Eugenia Pelivan este reprezentat surghiunul în care a fost Ion, ornat cu flori cu spini, care nu se mai întîlnesc nicăieri în lume, bici și spic de grîu. Această scoarță, după ce a fost finalizată, prin intermediul mai multor oameni, a ajuns în locul de surghiun al lui Ion Pelivan, iar după ce s-a întors acasă, covorul a rămas în familia acestuia și s-a păstrat pînă în prezent.
„Este o scoarță strict basarabeană, nicăieri în lume n-o să mai întîlniți una asemănătoare. Este foarte valoroasă! Lîna ei a fost vopsită cu plante. În colecția Muzeului se mai întîlnesc încă două scoarțe, una veche, dar mai mică de ani decît aceasta, și una nouă, țesută recent", a declarat muzeologul Varvara Buzilă.
Ea a menționat că scoarța urmează a fi curățită, reparată, cu toate că membrii familiei Pelivan au păstrat-o aproape în stare ideală, iar pe 4 decembrie va fi expusă la Palatul Național „Nicolae Sulac", alături de alte covoare valoroase ale neamului moldav. Mai mult, covorul în cauză va face parte din „Colecția de Aur" a Muzeului de Etnografie.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 356 locuitori
Curchi este un sat din cadrul comunei Vatici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Orhei și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni. Satul Curchi a fost menționat documentar în anul 1770.
Comentarii
(0)